Moare dacă nu mănâncă fire electrice

Ultima actualizare:

Prima oară când mama copilului, Kate Jarvis (25 de ani), din localitatea Preston, comitatul Lancs, l-a prins mâncând un cablu electric a fost complet şocată, potrivit ziarului "The Sun".

Se gândea că bietul de el nu e în toate minţile. L-a văzut apoi rozând cablul unei console de jocuri şi apoi pe cel al unui încărcător de telefon şi a decis să îl ducă neîntârziat la doctor.

Mare i-a fost surpriza când medicul i-a explicat că băieţelul suferă de un sindrom rar care îi incită nevoia de a înfuleca tot felul de lucruri care nu sunt comestibile. Kate e disperată că fiul ei s-ar putea electrocuta, dacă va devora fire aflate sub tensiune.

De aceea, îl ţine încălţat tot timpul în pantofi cu talpă de cauciuc şi ascunde toate aparatele electrice din casă.

Click! spune

Copilul suferă de sindromul Pica, o boală rară care afectează îndeosebi copiii şi femeile. Se manifestă prin pofta irezistibilă de a mânca tot felul de lucruri care nu sunt nutritive, cum ar fi pământ, materiale plastice etc.

Boala este foarte periculoasă, pentru că poate duce la otrăviri şi boli ale stomacului. Tulburarea dispare cu timpul, fără intervenţie medicală, dar poate să dureze ani de zile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net