A luat 28 de ani de puşcărie pentru că a mâncat un om

CLIIMA20140519_0133_1.jpg

Monstrul Arihano Haiti (33 de ani) a păcălit o dată anchetatorii

Incredibil! Arihano Haiti a ciopârţit turistul german, l-a copt, în suc propriu, la foc mocnit, şi l-a mâncat cu poftă. Canibalul a primit o pedeapsă de doar 28 de ani de închisoare.

Arihano Haiti (33 de ani) a fost găsit vinovat de moartea lui Stefan Ramin, pe care l-a mâncat după ce l-a gătit în Nuku Hiva, o zonă din Polinezia Franceză. Germanul, în vârstă de 40 de ani, se afla într-o călătorie în jurul lumii împreună cu iubita lui, Heike Dorsch, de 37 de ani.

Ghidul local se oferise să-i călăuzească pe turişti,  dar expediţia a fost ultima pentru Ramin. Haiti a fost arestat prima dată în 2011 şi acuzat de canibalism şi viol, însă eliberat ulterior, din lipsă de probe. Judecătorii au reuşit să strângă suficiente dovezi care să-l încrimineze pe ucigaş şi au decis să-l trimită după gratii.

El a primit doar  28 de ani de puşcărie, pentru că un tribunal francez nu a reuşit să dovedească din prima faptul că el l-a mâncat pe neamţ. De asemenea, Haiti nu va avea posibilitatea de eliberare condiţionată până ce nu va ispăşi cel puţin 18 ani din pedeapsă. În apărarea sa, canibalul a susţinut că l-a ucis pe neamţ şi i-a violat iubita din răzbunare, pentru că l-a agresat sexual.

Se oferise ghid pentru turistul german

Stefan Ramin (40 de ani) se afla într-o excursie cu iubita

CLIIMA20140519_0134_1.jpg

Monstrul Arihano Haiti (33 de ani) a păcălit o dată anchetatorii


Dornic de aventură, Stefan Ramin a plecat în 2011 într-o expediţie, călăuzit de Arihano Haiti. După mai multe ore, ghidul s-a întors singur, anunţând-o pe iubită că i s-a întâmplat ceva rău lui Ramin. Bărbatul a dus-o în pădure, să-i arate tragedia, dar a legat-o de un copac şi a violat-o cu bestialitate.
Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1