FOTO Ea e femeia ţinută sclavă toată viaţa, într-o casă din inima Londrei: «Mă simt prinsă într-o pânză de păianjen»

Ultima actualizare:
Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o
Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o

Ea e una dintre femeile sechestrate într-o casă din inima Londrei timp de trei decenii. Rosie, în vârstă de 30 de ani, nu a părăsit niciodată locuinţa cuplului care a adoptat-o când era încă bebeluş.

Singurul contact cu exteriorul a fost un vecin de care s-a îndrăgostit. Rosie i-a scris mai multe poezii şi peste 500 de scrisori emoţionante în care a descris chinul prin care a trecut.

"Sunt ca o muscă prinsă în pânza unui păianjen", a scris Rosie, care a fost ţinută în captivitate alături de o femeie de 57 de ani din Irlanda şi una de 69 de ani din Malaezia.

Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o
Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o

Cele trei au fost eliberate luna trecută. Cuplul acuzat că le-a ţinut prizoniere, un Indian şi soţia sa din Tanzania, ambii în vârstă de 67 de ani, au fost liderii unei mişcări marxiste din anii 70. Aşa le-au cunoscut pe cele două victime mai în vârstă.

Mai mult, bărbatul a fost arestat în anii '70, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă poliţia nu ar fi putut să le salveze pe femei mai devreme.

Dezvăluirile vin după ce poliţia a descoperit o serie de scrisori în care Rosie povesteşte clipele de groază prin care a trecut.


    Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o
Rosie a fost adoptată când era bebeluş de cuplul care a sechestrat-o

Victima a trimis scrisorile şi peste 220 de poezii unui vecin, Marius Feneck, în care îi spunea că este ţinută prizonieră de nişte monştri rasişti.

"Îţi cer scuze din toată inima pentru acţiunile celor care se numesc «rudele mele». Îi urăsc. Aş muri dacă ai păţi ceva, mai bine stau închisă aici", a scris Rosie.

Femeia i-a trimis şi mai mult poze în care se poate vedea în ce condiţii trăia, dar şi cum ţine în braţe o jucăria căruia îi spune "bebeluşul ei".

Marius, în vârstă de 26 de ani, a declarat că a primit mai mult cadouri date cu un parfum puternic şi felicitări de ziua lui de la Rosie.

"Mi-a povestit că a venit în Marea Britanie după ce părinţii ei au murit într-un incendiu. A început să îmi trimită poze cu ea. Spunea că mă iubeşte şi că suntem sortiţi să fim împreună", a povestit el.

Chinul celor trei victime a luat sfârşit când femeia din Irlanda a telefonat pentru a cere ajutor. Victima din Malaezia suferise un atac cerebral şi, pentru că nu vroia să îşi lase prietena să moară, irlandeza şi-a luat inima în dinţi şi a contactat o organizaţie de caritate.

Cuplul care le-a sechestrat pe cele trei a fost arestat de poliţie, dar a fost eliberat pe cauţiune şi nu se ştie unde sunt în acest moment.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net