Directorul FMI, atacat de un pantof zburător

Ultima actualizare:

Şeful FMI nu a fost atins de pantoful sport de culoare albă, care a căzut pe podea. Strauss-Kahn s-a ferit, însă nu a fost în pericol de a fi lovit, în timp ce un agent de pază s-a grăbit să-l protejeze.

Alţi paznici l-au împiedicat pe tânăr, un student care este şi jurnalist şi care avea în mână un mic ziar de stânga, să ajungă pe scena unde se aflau vorbitorii. L-au pus la podea, i-au acoperit gura cu mâinile şi apoi l-au scos din încăpere.

O altă protestatară a încercat de asemenea să desfăşoare un banner, în timp ce striga 'FMI, ieşi afară!', însă a fost escortată afară din sală. Conferinţa a fost apoi întreruptă, iar încăperea evacuată.

Anul trecut, un jurnalist irakian a aruncat, la Bagdad, cu pantofii în direcţia fostului preşedinte american George W. Bush.

Pantofii zburători, simbolul protestului

Ibrahim Aydin, editorul coordonator al ziarului Birgun, a confirmat faptul că Ozbek lucra la ziarul său, însă a precizat că acesta nu se afla în timpul serviciului şi nici nu reprezenta publicaţia la conferinţă. 'Nu cred că a arunca un pantof implică violenţă, ci a devenit un simbol în cultura protestului', a spus Aydin.

Strauss-Kahn răspundea întrebărilor studenţilor la economie şi jurnaliştilor turci în momentul protestului. El a ieşit zâmbind din sala de conferinţe şi a pozat jurnaliştilor în timp ce se urca în maşină, ridicând din umeri în semn de nepăsare faţă de incident.

'Am învăţat un lucru: studenţii turci sunt politicoşi. Au aşteptat până la sfârşit ca să-şi adreseze plângerile', a afirmat şeful FMI.

Fondul Monetar Internaţional a organizat la Istanbul conferinţa sa anuală. Poliţia a reţinut în total peste 20 de protestatari.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net