Celebrităţi bântuite de fantome

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pe timp de criză, nici Lumea de Apoi nu mai poate găzdui un număr mare de "locatari". Aşa că sufletele decedaţilor sunt forţate să se întoarcă pe Pământ. Cum îşi "permit" să fie invizibile, aceste prezenţe aleg, ca destinaţii, şi locuinţele vedetelor.

Gwyneth Paltrow deţine un imobil care aduce ghinion

Despre casa actriţei Gwyneth Paltrow, de la Londra, se spune că ar fi bântuită. Vechii proprietari ai imobilului de 4,5 milioane de $ susţin că acesta ar avea o "aură malefică" şi că a adus ghinion celor care au locuit aici. Un vecin a declarat: "Casa e spectaculoasă, dar e învăluită într-o aură ciudată".

Robbie Williams, bântuit de una dintre soţiile lui Henry al-VIII-lea

Starul pop simte că în casa lui se petrec nişte fenomene paranormale, dar nu e speriat. Williams locuieşte în palatul în care a trăit, în secolul al XVI-lea, a şasea soţie a regelui Henry al VIII-lea. Palatul valorează 11,5 milioane de dolari.

Nicolas Cage a dat 3,5 milioane de dolari pe o casă posedată

Actorul are o casă bântuită în New Orleans, pe care a dat 3,5 milioane $. Locuinţa a fost construită pentru doctorul L. Lalaurie, despre care se spune că a ucis sute de sclavi.

Aici au fost raportate numeroase experienţe paranormale între 1837 şi 1932. Pe podele au fost găsite urme de ţesut uman.

Pete Doherty, deranjat de petrecerile fantomelor

Cântăreţul spune că e deranjat de faptul că fantomele... dau petreceri în casa lui închiriată din Wiltshire.

Pete e hotărât să părăsească imobilul. Totuşi, surse spun că acesta ar putea fi evacuat în orice moment, datorită unor neînţelegeri cu proprietarii.

Jonas Brothers, sfătuiţi să facă sfeştanie

Trupa "The Jonas Brothers"a fost sfătuită să facă o sfeştanie în imobilul pe care şi-l doresc.

Mediumul Kenny Kingston susţine că vechea locuinţă a actriţei Marion Davis e locuită de spirite. "Am vizitat acea casă şi am simţit prezenţe malefice", a declarat mediumul.

Amy Winehouse, atacată de strigoi

Cântăreaţa şi-a părăsit casa din Londra, susţinând că fantome­­le au încercat să îi facă rău.

Se pare că unul dintre strigoi, Henry, are un ghimpe împotriva ei. Amy, cunoscută pentru abuzul de alcool şi droguri, a declarat că unele zgârieturi de pe braţele ei provin de la aceste atacuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net