Peste 15 maşini au fost avariate în timpul vijeliei în Capitală

Ultima actualizare:

    Peste 15 maşini au fost avariate în timpul vijeliei în CapitalăFoto: Mediafax
Peste 15 maşini au fost avariate în timpul vijeliei în CapitalăFoto: Mediafax

Pompierii au avut 50 de intervenţii din cauza vijeliei, de vineri seară până sâmbătă dimineaţă, interval în care au fost avariate peste 15 autoturisme, au fost rupte 10 conductoare electrice şi au căzut bucăţi din 16 imobile, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat că intervenţiile de vineri seară până sâmbătă la ora 6.00 au vizat, printre altele, îndepărtarea unor copaci căzuţi pe autoturisme sau pe carosabil (20 de intervenţii), dar şi a unor elemente de construcţie desprinse de la case şi blocuri (16 intervenţii).

Angajaţii ISU Bucureşti au mai intervenit în cazul a 10 conductoare electrice sparte şi a patru stâlpi de electricitate rupţi.

Peste 15 maşini au fost avariate în Capitală din cauza furtunii din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării sunt, de vineri după-amiază până sâmbătă după-amaiză, sub atenţionare cod galben de ninsoare şi vânt, care la rafală depăşeşte 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Atenţionarea a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net