Parcul de distracție Tei se redeschide după 6 luni, în condiții stricte de protecție anti-Covid

Ultima actualizare:
Alin Constantinescu ne arată în ce stadiu de mizerie și degradare a ajuns un loc de joacă din Herăstrău
Alin Constantinescu ne arată în ce stadiu de mizerie și degradare a ajuns un loc de joacă din Herăstrău

Parcul de distracții Tei, un proiect de circa 14 milioane de euro realizat cu fonduri europene de Primăria Sectorului 2, își va redeschide porțile pentru public săptămâna viitoare. Adulții și copiii cărora le-a fost dor de roata mare, de carusele, de roller coaster sau de Casa Groazei le pot revedea din 15 septembrie. Parcul a fost închis în ultimele 6 luni, în contextul pandemiei de coronavirus.

Alin Constantinescu, expert autorizat ISCIR, responsabil cu securitatea și verificarea tehnică a instalațiilor, este cel care în urmă cu patru ani a proiectat și inaugurat acest parc. Zilele trecute, a venit să-l pregătească din nou pentru întâlnirea cu publicul: „Am făcut instructajul angajaților, am verificat aparatele și am implementat un set de norme de protecție anti-Covid, conform standardelor europene actuale”, a precizat acesta.


    Alin Constantinescu, expert tehnic, președintele Comitetului de Standardizare CT 66
Alin Constantinescu, expert tehnic, președintele Comitetului de Standardizare CT 66

Parcul de distracție Tei, primul din țară care va funcționa în condiții stricte de protecție anti-Covid

În calitate de președinte al Comitetului de Standardizare CT 66 privind spațiile de joacă, parcurile de distracții, parcurile acvatice și de aventură, Alin a întocmit și implementat în România un set de standarde de siguranță pe care toate parcurile trebuie să le respecte în vederea reducerii răspândirii coronavirusului. Parcul de distracție Tei este primul din țară care va funcționa, de săptămâna viitoare, după aceste standarde. „Acest parc se redeschide mai târziu, dar măcar va funcționa după toate normele de siguranță”, spune Alin Constantinescu, enumerând doar câteva dintre aceste măsuri.

  • Numărul vizitatorilor este limitat, astfel încât să se asigure distanța de securitate.
  • Este încurajată plata cu cardul. POS-ul trebuie dezinfectat după fiecare folosire în care a avut loc un contact. De asemenea, parcul trebuie să încurajeze vânzarea și rezervarea online a biletelor.
  • Se vor instala puncte pentru dezinfectare a mâinilor pentru vizitatori, în locuri strategice (de exemplu, la intrarea în fiecare loc de joacă, în zonele în care se realizează îmbarcarea și debarcarea).
  • Va crește frecvența cu care se realizează curățenia, în special în zonele cu un contact ridicat (ex. mânerele jocurilor, zone de observație, tobogane,  piese, toalete etc.).
  • Lanțurile, scaunele, cabinele se pot dezinfecta cu biocide pulverizate cu un pulverizator de mână.
  • La roata panoramică, cabinele se vor ocupa alternativ, astfel încât să poată fi dezinfectate după fiecare client. Tot alternativ se vor ocupa scaunele din diverse aparate (roata cu lanțuri, roller coaster...).
  • Ghidul de măsuri pentru reducerea răspândirii infectării cu Sars-CoV-2 în parcurile de distracție și de agrement, realizat de Asociația de Standardizare din România, prevede măsuri de protecție pentru angajați, program de lucru împărțit pe echipe, fluxuri de intrare, de folosire a zonelor comune. 

Copiii au sau nu au voie la locurile de joacă?

Locul de joacă din parcul Herăstrău este și acum închis
Locul de joacă din parcul Herăstrău este și acum închis

După o primăvară petrecută în casă, în izolare, după 6 luni în care nu au mai fost la școală și nu și-au văzut colegii, copiilor le este interzis și accesul în locurile de joacă din parcuri. Cel puțin teoretic, acestea sunt închise. Practic, majoritatea au fost luate cu asalt de prichindei și de părinții lor. Se pare că autoritățile au uitat complet să tranșeze această problemă a locurilor de joacă. La data de 15 mai, Comitetul Național pentru Situații de Urgență dispunea redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii. Rând pe rând s-au deschis apoi terase, biserici, mall-uri, mai nou s-au redeschis cinematografele, restaurantele la interior și școlile. Locurile de joacă din parcuri au rămas uitate. „Am făcut o adresă către Prefectură pentru a cere deschiderea lor”, au transmis reprezentați ai Primăriei Capitalei.

Acest loc de joacă din parcul Tei este, teoretic, închis. Practic, copiii îl folosesc zilnic
Acest loc de joacă din parcul Tei este, teoretic, închis. Practic, copiii îl folosesc zilnic

„Ei oricum socializează și, dacă nu socializează în locul de joacă, socializează lângă. Socializarea este cea mai importantă pentru ei, având în vedere că și școlile au fost închise de atâta timp”, a declarat un părinte, citat de Mediafax. „Este cumplit. Cei mai oropsiți sunt copiii. Tuturor li s-a dat puțină libertate, numai copiilor nu”, adaugă un altul.

„Majoritatea locurilor de joacă sunt focare de infecție!”

Alin Constantinescu, expert tehnic, președintele Comitetului de Standardizare CT 66
Alin Constantinescu, expert tehnic, președintele Comitetului de Standardizare CT 66

Între timp, unele locuri de joacă sunt împrejmuite, altele funcționează la capacitate maximă. „Cel mai mare pericol este acela că, nefiind deschise legal, nici nu sunt întreținute, verificate, igienizate, dezinfectate. Cele mai multe sunt în acest moment focare de infecție. Acest loc de joacă din Herăstrău, care ține de Primăria Capitalei, este complet uitat de lume, la cum arată aparatele, tind să cred că nu au fost spălate niciodată”, atrage atenția Alin Constantinescu.

Azi, spațiile de joacă din sectorul 6 s-au deschis oficial. Se așteaptă să urmeze altele, atât din București, cât și din țară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net