Uite la ce să fii atent când semnezi un contract de credit!

Ultima actualizare:

Dacă vrei să contractezi un împrumut bancar, înainte de a semna contractul, va trebui să-l înţelegi foarte bine. Vorbim, totuşi, despre un angajament luat pe o perioadă lungă de timp, care îţi va influenţa major viaţa. Specialiştii revistei Capital ne spun ce trebuie să conţină un contract de credit, ce comisioane trebuie să plăteşti, care sunt clauzele interzise şi care sunt condiţiile pentru a te retrage din contract.

Contractul de credit trebuie să conţină informaţii clare şi uşor de înţeles, care vor fi detaliate sau explicate suplimentar de către bancă, la cererea expresă a clientului, înainte de semnarea contractului. Iar clientul trebuie să ştie foarte bine la ce să fie atent atunci când are în faţă un astfel de document. Iată principalele clauze care trebuie să se regăsească obligatoriu în contractul de credit:

  • Tipul de credit; 
  • Identitatea şi adresa părţilor contractante; 
  • Durata contractului de credit; 
  • Valoarea totală a creditului şi condiţiile de acordare; 
  • Rata dobânzii aferente creditului şi tipul acesteia, fixă sau variabilă; 
  • Condiţiile pentru aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, formula de calcul, condiţiile şi procedura pentru modificarea ratei dobânzii; 
  • Dobânda anuală efectivă (DAE) şi valoarea totală pe care consumatorul o are de achitat;
  • Suma, numărul şi frecvenţa plăţilor care urmează să fie efectuate; 
  • Dreptul clientului de a primi la cerere şi gratuit un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare; 
  • Costurile de administrare ale contului care înregistrează atât operaţiuni de plată, cât şi tragerile din credit, dacă e  cazul; 
  • Rata dobânzii în cazul plăţilor restante, plus orice costuri datorate în caz de neplată; 
  • O avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor; 
  • Garanţiile şi asigurările necesare, dacă există; 
  • Dreptul de rambursare anticipată, procedura de rambursare anticipată, precum şi, după caz, informaţii privind dreptul creditorului la compensaţie; 
  • Procedura care trebuie urmată pentru a solicita încetarea contractului de credit; 
  • Dacă există sau nu un mecanism extrajudiciar de reclamaţie şi despăgubire pentru consumator.

Condiţii pentru a te retrage din contract - Clienţii au la dispoziţie 14 zile calendaristice din momentul încheierii contractului să se retragă fără a invoca motive. Însă clientul e obligat să notifice banca şi să achite în 30 de zile de la trimiterea notificării creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă. 

Ce comisioane poate încasa banca – Banca poate încasa comision de analiză dosar, de administrare credit, de administrare cont cu--rent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor,   dobândă penalizatoare. 

Costul total al unui credit – Dobânda Anuală Efectivă (DAE) exprimă, sub formă procentuală, costul total al unui credit. De exemplu, să presupunem că o bancă acordă un credit cu o dobândă de 10% şi un comision iniţial de 3%, în timp ce alta are o dobândă de 11%, cu un comision lunar de 0,1%, aplicat la sold. E greu de apreciat care credit e mai scump. Aici intervine rolul DAE. Pentru că transformă şi comisioanele aferente unui împrumut sub forma unei dobânzi actualizate. În acest fel, se pot compara două credite, indiferent de comisioanele percepute. Un credit cu DAE mai mică este mai ieftin decât un credit cu DAE mai mare. 

Clauze contractuale interzise

Cea mai importantă clauză care nu poate să se regăsească într-un contract de credit este cea care ar oferi creditorului, respectiv băncii, drepturi depline. Adică, să aibă posibilitatea să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adiţional, acceptat de client. Iată clauzele contractuale interzise de lege: 

  • consumatorul este obligat să păstreze confidenţialitatea prevederilor şi condiţiilor contractuale; 
  • creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului;
  • creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care clientul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;
  • creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă. 

După ce ai semnat contractul, banca nu poate majora comisioanele şi tarifele şi nici nu poate percepe comisioane noi, decât dacă clientul solicită servicii noi care nu sunt trecute în contract. Banca nu poate percepe comision la ghişeu, atunci când plătiţi în numerar rata. Nu se percepe nici comision de retragere pentru sumele trase din credit. Schimbarea datei scadente a ratei se face gratuit. Banca are dreptul, în schimb, să încaseze un comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi dobândă penalizatoare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net