Iată câteva sfaturi să nu ai probleme cu somnul în sezonul insomniilor

Ultima actualizare:

    Cine se trezește de dimineață doarme mai bine și e mai energic toată ziua
Cine se trezește de dimineață doarme mai bine și e mai energic toată ziua

O echipă de cercetători francezi au testat de-a lungul a cinci ani un grup de voluntari alcătuit din persoane de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani care acuzau accese de insomnie pe perioada lunii ianuarie.

Majoritatea susținea că este afectată de stresul cotidian, are dezechilibre alimentare și au un sistem imunitar slăbit. Problemele lor au fost corectate după ce au respectat un set de reguli simple, la îndemâna oricui.

  • Culcă-te la aceeaşi oră în fiecare seară şi trezeşte-te la aceeaşi oră dimineaţa. Dacă te abaţi de la regulă, îţi dai peste cap programul de somn.
  • Înainte de culcare, fă-ţi un ritual prin care să dai organismului semnalul că se apropie ora de somn. E bună o baie relaxantă, un ceai de tei sau lectura unei cărți.
  • Aeriseşte camera înainte de culcare şi nu te pune în pat cu burta plină. Asta nu înseamnă că înainte să intri în așternut faci sport.
  • Evită calculatorul, tableta şi televizorul înainte de culcare. Lumina acestor electronice stimulează activitatea creierului.
  • Nu consuma alcool. Chiar dacă prima impresie e de uşoară ameţeală care te trage la somn, alcoolul afectează profund calitatea somnului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net