Cum recunoşti fructele şi legumele cu pesticide din magazine

Ultima actualizare:

    Consumul de fructe și legume reduc la jumătate riscul îmbolnăvirii de cancerSursa foto: Efemeride .ro
Consumul de fructe și legume reduc la jumătate riscul îmbolnăvirii de cancerSursa foto: Efemeride .ro

Toată lumea ştie că fructele şi legumele consumate în stare naturală, adică nepreparate termic, sunt benefice pentru organism. Şi găsim în supermarketuri şi pieţe tot felul de fructe, de la cele autohtone, la citrice şi fructe exotice la care nici nu ne-am fi gândit că există. Însă puţini consumatori ştiu că multe dintre aceste adevărate surse de vitamine şi antioxidanţi pot să ne facă mult rău deoarece conţin pesticide periculoase.

De fiecare dată când mergem la supermarket sau la piaţă avem tendinţa de a alege cele mai frumoase fructe şi legume, adică pe cele care arată ca în reclame. Însă trebuie ştiut că acestea pot ascunde adevărate otrăvuri. Un raport al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România relevă faptul că într-un fruct sau legumă din hipermarket sau piață agroalimentară pot să existe până la 7 tipuri de pesticide. Sunt unele fructe exotice cum sunt rodiile al căror conţinut de ciprodinil, un pesticid periculos, este de 38 de ori mai mare faţă de limita admisă.  

„Din păcate, consumatorul român nu are posibilitatea să verifice dacă legumele sau fructele achiziționate dintr-o piață agroalimentară sau dintr-un hipermarket conțin reziduuri de pesticide. Informațiile prezentate consumatorului în marile magazine, de tip hipermarket, cu privire la legumele şi fructele aflate la vânzare, se referă doar la: țara de origine, clasa de calitate și prețul per unitatea de vânzare, și foarte rar, sunt menționate informații privind tratamentele chimice aplicate după recoltare”, a explicat Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Consumatorii trebuie să ştie că unele fructe şi legume din supermarketuri şi din pieţe au nişte stickere lipite, care conţin câteva cifre. Acestea sunt codurile PLU stabilite de Federaţia Internaţională pentru standardul produselor şi sunt folosite din anul 1990.

Este vorba de fapt despre un cod din 4 sau 5 cifre care arată cum a fost crescut produsul respectiv: ecologic, cu pesticide sau dacă a fost modificat genetic.

Citeşte şi: Fructele şi legumele sunt pline de pesticide. Cele mai periculoase alimente

Dacă produsul are codul de pe autocolant format din 4 cifre, înseamnă că a fost crescut convenţional, adică s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide.

Să luam exemplu un măr pe care este înscris codul 4015. Dacă ar fi avut codul 94015, ar fi indicat faptul că a fost crescut într-un mediu bio. Un măr modificat genetic ar fi avut codul 84015, arată digi24.ro.

În concluzie codurile PLU din 5 cifre pot începe cu cifra 8 sau cu cifra 9. Cele care încep cu 8 arată faptul că vegetalele respective au fost modificate genetic. De aceea, este indicat să evitaţi astfel de produse. Dacă, în schimb, codul începe cu cifra 9, înseamnă că producţia a fost cultivată ecologic.

Însă trebuie ştiut faptul că nu toate legumele şi fructele de import au înscris pe etichetă codul PLU. 

„Pentru consumatori, în special pentru cei vulnerabili (copii, femei însărcinate, vârstnici și cei cu afecțiuni medicale cronice), sunt importante informațiile referitoare la tratamentele chimice aplicate legumelor şi fructelor după recoltare. Acest tip de date îi poate ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză și să evite anumite afecțiuni medicale generate de aceste substanțe chimice”, a mai spus Costel Stanciu.   

Cum eliminăm toxinele din fructe şi legume

Fructele şi legumele trebuie spălate temeinic înainte să fie consumate.

Citeşte şi: Trucuri pentru eliminarea pesticidelor din fructe și legume

 „Printre măsurile de prevenire a efectelor produse de pesticidele din fructe şi legume, cea mai comună și comodă este spălarea legumelor și fructelor înainte de consum, majoritatea pesticidelor cu care vin în contact aceste produse având proprietatea de a trece, într-o anumită măsură, în apa de spălare. O altă măsură, relativ comodă, constă în alegerea atentă a mărfii, situație care impune însă o minimă cunoaştere a caracteristicilor acestora. Tot legat de aceste sfaturi atrage atenția îndemnul de a curăța legumele și fructele de coajă, ca măsură a diminuării conținutului de pesticide introduse în organism, plecând de la ideea că cel mai mare conținut de pesticide este localizat în coajă. Însă trebuie luat în considerare faptul că în coajă sunt concentrate mare parte a conținuturilor de vitamine și de minerale atât de valoroase pentru consumator. Din aceste alăturări de reguli, a rezultat că spălarea fructelor și legumelor este bine să se facă temeinic, chiar cu o perie (unde este posibil), în apă rece (fără produse de spălare!), apoi menținerea produselor spălate în apă rece încă 1-2 minute; sfatul de a adăuga puțin bicarbonat de sodiu în apa de repaus este pertinent, la fel ca și cel de a pune puțin oțet în apa respectivă”, a mai spus Costel Stanciu, preşedintele APC.

 Pe de altă parte, o reţetă foarte eficientă pentru eliminarea pesticidelor este ca vegetalele să fie ţinute câteva ore în apă cu lămâie.

Fructele şi legumele mari şi fumoase, pline de toxine

Medicii nutriţionişti şi agricultorii autohtoni concordă în principiul "cu cât mai mare, cu atât mai prost", atunci când trebuie să ne alegem legumele şi fructele de la tarabele din piaţă sau de la standurile din supermarket. Se referă la dimensiunile considerabil mai mari faţă de standardele din urmă cu 15-20 de ani. O boabă de strugure uriaşă, de exemplu, pe lângă aspectul spectaculos, poate ascunde un arsenal de otrăvuri, la fel ca şi un măr "umflat" până la mărimea unui grapefruit, arată adevarul.ro.Un alt principiu pe care e bine să-l urmărim atunci când ne alegem legumele şi fructele la tarabă este acela al protecţiei naturale. Fructele exotice, în special, vor fi mult mai puţin expuse riscului infestării cu pesticide datorită faptului că au coaja groasă, iar otrăvurile nu ajung la pulpă.

Citeşte şi: Care sunt fructele şi legumele cu cele mai multe pesticideSituaţia riscului infestării celor mai populare fructe şi legume de pe piaţa autohtonă, unde trei sferturi din plantele de consum provin din import, potrivit unei statistici recente, motiv pentru care majoritatea sunt tratate serios pentru a rezista cât mai mult.

Lista fructelor care ar putea conţine pesticide

Chiar dacă vorbim despre alimente de producţie autohtonă, trebuie ştiut faptul că şi acestea pot fi stropite cu pesticide pentru a fi protejate de dăunători. Iată o listă, publicată de adevarul.ro cu cele mai cumpărate fructe şi legume care dacă nu sunt spălate temeinic pot aduce mai mult rău în loc de beneficii.

Mărul. Specialiştii ne recomandă ca atunci când avem de ales între a cumpăra un măr mic, de la ţărani, şi unul arătos, perfect verde, prima variantă este, cu siguranţă, cea corectă. Atunci când merele sunt "îngrăşate" nenatural pentru o creştere rapidă substanţele pe care le conţin pot provoca dezechilibre hormonale. Pe de altă parte, merele crescute pentru uz industrial sunt stropite imediat după recoltare, pentru prevenirea apariţiei petelor, o sursă suplimentară de substanţe chimice cu potenţial dăunător pentru sănătate.Citricele. Fructe exotice precum portocala, grapefruit-ul sau lămâia sunt consumate în masă de români. Deşi ajung în ţară de la distanţe considerabile sunt încadrate în categoria "sigur", din punct de vedere al sănătăţii, datorită faptului că fungicidele cu care sunt stropite pentru a le proteja de mucegai nu ajung în interior, la pulpă, partea cel mai frecvent consumată.Strugurii. Sunt mult mai sensibili la tratamentul cu fungicide, la care sunt supuşi pentru a rezista transportului pe distanţe foarte mari. Este vorba despre strugurii din import, care pot fi cumpăraţi în special la supermarket. Nutriţioniştii ne recomandă să ne abţinem de la a mânca struguri până toamna, atunci când putem cumpăra struguri crescuţi natural, care sunt şi mult mai gustoşi, de altfel.Avocado şi mango. Tot din categoria fructele exotice care pot fi găsite la supermarket pe tot parcursul anului, cele două alimente sunt însă sigure din punct de vedere nutriţional, şi chiar recomandate de nutriţionişti. Dacă majoriatea fructelor sunt compuse în principal din carbohidraţi, avocado are un conţinut ridicat de grăsimi sănătoase. Şi acesta nu este singurul motiv de a-l include în dieta în mod regulat. Tot la categoria fructe exotice, specialiştii recomandă consumarea cu încredere de ananas, din acelaşi motiv, la cojii groase, care împiedică pătrunderea substanţelor dăunătoare.Piersicile şi caisele. Fac partea din categoria fructelor stropite abundent primăvara împotriva dăunătorilor. Coaja acoperită de puf reţine cu uşurinţă pesticide. Specialiştii recomandă să fie spălate în mai multe rânduri de apă sau chiar curăţate de coajă înainte de consum. O variantă alternativă sunt nectarinele, care au coaja mai lucioasă, deci reţin mai puţine otrăvuri.Cireşele. Ele conţin de multe ori carbaril, un pesticid suspect a fi cancerigen. Acesta ar creşte riscul apariţiei bolii Parkinson, dacă fructele sunt consumate de femeile însărcinate. În plus, după ce sunt culese, coaja lor subţire este adesea tratată cu spay-uri împotrivă viermilor. O soluţie ar fi ca, înainte de consum, să fie ţinute câteva ore în apă.Fructele de pădure. Afinele sau fragii cresc din abundenţă în pădurile din România în mod natural şi recoltate igienic. De aceea este recomandată consumarea lor fără grijă. Pe de altă parte, ca şi în cazul merelor, căpşunile de dimensiuni neobişnuite, expuse îndeosebi pe rafturile supermarketurilor, trebuie să vă ridice semne de întrebare. Este de preferat, ca şi în cazul strugurilor, să aşteptăm sezonul în care se coc natural şi să cumpărăm doar din cele aduse de ţărani la piaţă.Între legumele cele mai expuse infestării cu pesticide, specialiştii enumeră salata verde, spanacul sau ardeiul gras. O altă plantă extrem de expuse dăunătorilor este ţelina, a cărei frunze pot avea un conţinut ridicat de otrăvuri.Pe de altă parte, cartoful dulce sau varza au sisteme de apărare foarte eficiente împotriva dăunătorilor, motiv pentru care sunt stropite mai puţin.Legumele tratate chimic în mod excesiv pot deveni alimente nocive. Îngrăşămintele pe bază de azot pot determina în plantă o acumulare exagerată de azotaţi, care trec în alţi compuşi numiţi azotiţi şi, respectiv, în nitrosamine. Acestea sunt substanţe cu potenţial cancerigen”, a explicat medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu pentru adevarul.ro.Specialiştii recomandă să aşteptăm sezonul când fructele şi legumele ajung pe piaţă în mod natural. 

image
image
image
image
image
image
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net