5 sfaturi ca să-ți decorezi casa ca un profesionist

Ultima actualizare:

    Dacă țineți cont de cele cinci sfaturi ale designerilor veți reuși să vă amenajați locuința ca niște profesioniști
Dacă țineți cont de cele cinci sfaturi ale designerilor veți reuși să vă amenajați locuința ca niște profesioniști

Indiferent dacă locuiești într-o casă spațioasă sau cu încăperi mai mici, acesta este cel mai important spațiu pentru tine, locul în care trebuie să te simți cel mai bine. De aceea este indicat să ții cont de sfaturile specialiștilor, dacă vrei să ai o casă organizată în care să te relaxezi.

În acest sens, designerii SiPro îți oferă 5 sfaturi care te vor ajuta să-ți decorezi casa ca un adevărat profesionist:

Urmează regula numerelor impare

Ideea de bază a regulii este ca detaliile și obiectele care sunt aranjate sau grupate în numere impare sunt mai atractive, memorabile și eficiente. Grupează obiecte de diferite înălțimi, forme și texturi, în măsura în care acestea au și ceva în comun.

Această regulă este conturată pentru a nu crea spații în locuința ta care să te plictisească, ci, mai degrabă, care să atragă atenția prin diferențele dintre ele.

Găsește punctul de interes al camerei

Acest punct se poate accentua cu ajutorul plasării unui obiect interesant, într-un loc bine ales. Este lucrul de care ochii tăi sunt atrași prima dată când intri în cameră. Dacă nu știi cum să începi să decorezi o cameră, găsirea punctului de interes este un început bun.

„Multe camere au deja un astfel de punct datorită structurii lor: o fereastră mare sau un șemineu. Dacă încăperea nu are o astfel de caracteristică, poți crea tu un astfel de loc printr-un corp de mobilier așezat în centrul camerei, cum este canapeaua din catifea, care, indiferent de culoarea aleasă, va atrage atenția datorită formei și a detaliilor geometrice. Odată ce ai găsit acest punct de interes, poți plasa celelalte obiecte în jurul acestuia. Utilizează culoarea sa principală și în cazul elementelor aflate în restul camerei”, au spus specialiștii.

Folosește regulile de măsurare

Când vine vorba de așezarea mobilei, există reguli de măsurare pentru decorare, care fac o cameră să arate mai bine. Iată câteva măsurători generale care trebuie luate în considerare:

Masa de cafea: păstrează cel puțin 30 cm îintre masa de cafea și canapea, indiferent de dimensiunile acestora. Piesele-accent pot avea forme clasice și culori discrete, conferind spațiului un aer sofisticat, iar tu poți înlocui clasicele măsuțe cu tabureții stabili, însă, și în cazul acestora, se va ține cont de acest sfat.

Plasarea corpului de mobilier care susține televizorul. Cât de departe ar trebui să fie televizorul de canapea va depinde de dimensiunea sa. Cea mai ușoară regulă: înmulțește cu doi dimensiunea diagonalei televizorului. Aceasta este distanța potrivită dintre mobilă cu televizorul și locul unde se află canapeaua.

Pentru covoare, există o regulă de bază pe care o poți urma. Dacă un covor este suficient de mare, poți plasa mobila pe marginea acestuia. Însă, ar trebui să lași liberă pardoseala din jurul său pe o distanță de 20-40 cm.

Ia în calcul și spațiul neutru

Uneori, mai puțin este mai mult. În design, spațiul neutru este zona liberă, fără a fi ocupată de vreun obiect de mobilier. Cel mai frecvent, aceasta este alcătuită din pereții albi, liberi.

Decorarea unui spațiu neutru poate fi puțin complicată, dar există câteva modalități prin care oricine poate să o facă:

Evită dezordinea. Aceasta este probabil cea mai bună și cea mai obișnuită metodă de a profita din plin de spațiul neutru. O mulțime de lucruri se potrivesc perfect pe masă, dar asta nu înseamnă că totul trebuie să fie pus pe aceasta.

Alege-l intenționat. Asigură-te că spațiul neutru are un scop. Poți lăsa un spațiu gol pentru a evidenția o zonă decorată în apropiere sau poate spațiul neutru creează un design interesant.

Uită-te la forme. O măsuță de cafea cu margini rotunjite poate completa liniile create de canapelele unghiulare și de scaune, într-o cameră pătrată.

Atenție la jocurile de lumină!

Lumina schimbă aspectul unei camere. În primul rând, trebuie să ții cont de cele trei tipuri de bază de iluminat:

Iluminarea ambientală sau generală este poziționată pe tavan și are rolul de a ilumina uniform o cameră.

„După cum sugerează și numele, iluminatul de lucru este menit să acționeze asupra unui loc specific. O lampă în camera de zi ar putea lumina o zonă de lectură. Luminile sub dulapurile suspendate servesc ca lumini de lucru pentru blaturi”, mai explică designerii SiPro.

Luminile de accent sunt menite să evidențieze un anumit obiect.

Ca regulă generală, începe cu iluminarea ambientală în fiecare cameră, apoi ia în considerare modul în care poți utiliza iluminarea de lucru și de accentuare.

Utilizează aceste reguli pentru a începe decorarea înțeleaptă a propriei case, dar lasă-ți și imaginația să creeze diverse design-uri pe baza acestor principii.

image
image
image
image
image
image
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net