Aspecte ale vieţii intime de care este bine să ţineţi cont

aspecte.jpg

Aspecte ale vieţii intime de care este bine să ţineţi cont
Cele mai importante aspecte ale vieţii sexuale sunt încrederea în tine şi curajul
foto: 123RF
Citeste tot despre: 

Cele mai importante aspecte ale vieţii intime de care este bine să ţineţii cont sunt încrederea în tine şi curajul. Sunteţi doar voi doi în centrul universului, vă iubiţi şi vreţi să vă simţiţi bine. În niciun caz să nu-ţi treacă prin minte gânduri privind felul în care arăţi. Datorită stării de excitaţie bărbaţii nu observă colăceii sau celulita. Şi chiar dacă ţi-ar vedea aceste defecte, probabil că oricum nu ar fi deranjat.

De asemenea, nu te gândi la cum va fi prestaţia ta, nu te întreba dacă greşeşti sau, în cel mai rău caz, dacă eşti mai bună decât fostele. Odată ce ai scăpat de aceste frici, poţi să te bucuri întru totul de actul sexual. Fii activă şi implică-te total! Vorbeşte cu el, spune-i ce-ţi place, dă-i indicaţii, dacă este nevoie.

Orice ar fi, nu mima nimic! Şi aici vorbim atât de orgasm, cât şi de plăcerea de pe parcursul întregului act sexual. Pe lângă faptul că şi-ar putea da seama şi s-ar putea simţi prost, cel mai grav este faptul că tu rămâi nesatisfăcută şi acumulezi frustrări dacă se întâmplă prea des să nu ai orgasm. Dacă ceva nu îţi place, spune-i, iar el o să aprecieze acest lucru şi va face tot ce-i stă în putinţă ca să fii şi tu fericită.

Ca şi în celelalte momente ale relaţiei, comunicarea este foarte importantă şi atunci când faceţi dragoste. Discutaţi, lăudaţi-vă unul pe celalalt, zâmbiţi şi simţiţi-vă bine! Bărbaţii nu sunt foarte diferiţi de femei în ceea ce priveşte laudele. Increderea lor sexuală se bazează şi pe ceea ce le spun femeile şi pe felul în care ele se simt.

Sexul într-o relaţie este deosebit de important, pentru că în funcţie de calitatea sa vă poate apropia sau vă poate dezbina.

Loading...

Citește și

  • nu faceţi luaţi o pauză în relaţie

    O pauză în relaţie nu este sfârşitul lumii şi nu este echivalentă cu despărţirea, chiar dacă uneori se ajunge şi în acel punct. Dimpotrivă, este foarte posibil ca legătura voastră să fie şi mai strânsă după ce treceţi peste această provocare. Totul ţine de cum te foloseşti de timpul pe care aţi hotărât să îl petreceţi separat. În articolul de mai jos, aflaţi ce greşeli trebuie evitate atunci când alegeţi să luaţi o pauză în relaţie..

  • Genul relaţie nu va avea niciodată viitor

    Atunci când într-o relaţie doar unul cedează, iar celălalt are întotdeauna dreptate, sau în cele mai multe situaţii, câştig de cauză, vorbim despre un raport inechitabil între parteneri, tresătură ce nu are nimic în comun cu fericirea în relaţie.

  • întampla cu persoanele sex mod regulat

    Sexul are efecte benefice asupra întregului organism. S-a constatat că persoanele care fac dragoste cu regularitate se află într-o formă fizică şi psihică mai bună decât cei care nu au o viaţă sexuală activă.

  • Masturbarea cuplu partenerii practice fara restricţii

    Faptul că partenerul tău se masturbează nu ar trebui să te deranjeze atâta timp cât nu vă afectează viaţa sexuală, adică atâta timp cât nu înlocuieşte sexul cu tine şi plăcerea intimă alături de tine.