Sergiu Nicolaescu a făcut pace cu Szoby Cseh, înainte de moarte! Uite ce i-a spus!

Ultima actualizare:

Cei doi au au avut câteva divergenţe la începutul anului trecut când Sergiu Nicolaescu l-a jignit pe cascador, numindu-l "tâmpit şi idiot", după ce acesta din urmă a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea.

Într-un interviu pentru Ring, cascadorul a clarificat situaţia şi a recunoscut că, deşi nu l-a văzut pe Nicolaescu înainte de moarte, a vorbit cu acesta la telefon şi s-au împăcat.

"El şi-a cerut scuze, dar nu pentru tot. Am vorbit peste tot frumos despre el şi cred că trebuie păstrat în amintire pentru ce a făcut, lucruri extraordinare, şi cu restul să-l lăsăm în pace. M-a sunat cu o zi înainte să se interneze. Ştia că se duce, simţea. Nu mă mai sunase în viaţa lui! Îmi dădeau alţii telefon şi-mi spuneau să-l sun pe Sergiu. Am vorbit cu el, dar nu prea avea subiect discuţia. Ce faci tu, soţia, una, alta. I-am zis: „Meştere, trebuie să ne vedem, să te învăţ eu cum să mai trăieşti o sută de ani!”. A râs aşa, ca de un banc. După aceea, a doua zi, s-a internat. Asta îmi pare rău, că nu am putut să mă duc la el. El voia să fie ca o împăcare, că n-am reuşit să facem treaba asta la o întâlnire faţă în faţă. Eu consider că telefonul pe care mi l-a dat în ziua de Crăciun asta a vrut să fie, ca o împăcare, fără să ne spunem. Eu am simţit că este o părere de rău pentru ce a fost. Bine, noi ne-am certat, dar pentru teme profesionale, în timp ce filmam. Dar aşa, a fost o surpriză mare pentru mine când a avut ieşirea aceea şi m-a jignit. A fost urât de tot, dar după aceea şi-a cerut scuze. Nu prea ştia pentru ce, pentru jigniri sau pentru că n-a zis adevărul. Nu mai are importanţă. Bine că eu am fost domn şi am spus că mă împuşc în cap în piaţă dacă este ceva adevărat în legătură cu presupusa mea colaborare cu Securitatea" a povestit cascadorul pentru sursa citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net