Raluca Sandu: «Tata se ocupă de botez»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Luna aceasta, în familia „Naşului” Mircea Sandu va fi mare sărbătoare. Simona, fetiţa Ralucăi Sandu şi a omului de afaceri italian Ciro Castellano, va fi creştinată pe 29 august, la Biserica Popa Soare.

Operat de două ori în şase luni de cancer la colon, Mircea Sandu şi-a revenit complet şi se simte din ce în ce mai în formă. El a luat decizia să se ocupe personal de organizarea botezului nepoatei sale, Simona, în vârstă de şase luni, care va avea loc pe 29 august.

Deşi iniţial, Raluca îşi popusese să facă petrecerea la Ibiza, ea s-a răzândit şi îşi va creştina copilul în ţară. Slujba va avea loc la Biserica Popa Soare, care se află în apropierea casei lui Mircea Sandu, iar invitaţii vor petrece, se pare, la Snagov.

Naşii micuţei vor fi Mihaela şi Nicu Gheară, ei fiind cei care au şi cununat-o în urmă cu trei ani pe Raluca Sandu cu fostul soţ, luptătorul american Todd Medina.

„Numărul invitaţilor nu-l ştiu cu exactitate, pentru că tata s-a ocupat de organizare. Eu am aproximativ 25 de invitaţi. La aceştia se adaugă şi invitaţii tatălui meu şi, bineînţeles, cei ai naşilor", a declarat Raluca pentu Click!

La aceeaşi biserică s-a cununat cu Todd!

Biserica Popa Soare de pe strada Doctor Burghelea este aceeaşi în care, în urmă cu trei ani, Raluca s-a cununat cu fostul ei soţ, luptătorul american Todd Medina. Naşi au fost şi atunci, tot Mihaela şi Nicu Gheară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
1 florin piersic png png
image
image
image
image
image
image
semnare jpg
jais flight shutterstock jpg
Biserica Greaca Braila  jpg
harold terens afp jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
image png
caini avion jpg
ion antonescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net