Narcis Ianău şi-a revăzut mama de Paşti

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Felicia Ianău, mama lui Narcis Ianău, este plecată din România de mai bine de 12 ani. Aceasta a plecat să muncească în Italia, atunci când nu şi-a mai găsit serviciu în ţară.

Narcis Ianău şi familia lui sunt catolici, iar anul acesta au petrecut Paştele pe 31 martie. Pentru prima dată după 5 ani în care a simţit cumplit lipsa mamei de sărbători, anul acesta Narcis şi-a împlinit visul de a fi lângă mama lui. Cătălin Măruţă l-a ajutat să ajungă în Italia, în Arezzo, acolo unde mama lui locuieşte de mai mult de 12 ani. Reînâlnirea celor doi a fost foarte emoţionantă, atât Narcis, cât şi mama sa luptându-se din greu să îşi stăpânească lacrimile.

"Suntem catolici. E o sărbătoare pe care nu am mai petrecut-o împreună de foarte mult timp. Mama a plecat pentru că trebuia să ne crească. Ea a fost şi este şi acum principalul sprijin al familiei", a povestit Narcis, vizibil emoţionat.

Înainte de a ajunge la casa mamei sale, Narcis s-a oprit să cumpere un buchet de trandafiri, florile preferate ale acesteia

simeon stalpnicul png

Atunci când şi-a văzut băiatul, Felicia Ianău a rămas fără cuvinte. Dorul de fiul ei a fost atât de mare, încât a început să plângă imediat. Mama lui Narcis a mărturisit că nu şi-a văzut copilul de mai bine de un an şi că ultimul Paşte în familie l-au petrecut în urmă cu cinci ani. Felicia a spus că nu a crezut că vor mai face Paştele împreună prea curând.

Felicia Ianău a fost impresionată de florile şi cadourile primite de la fiul ei

simeon stalpnicul png

"Am plecat din România, în ziua în care Narcis făcea şase ani. Mi-a fost foarte greu să plec, dar din cauză că acasă nu erau bani, a trebuit să o fac. Aici am făcut orice muncă de jos, curăţenie, întreţinere, bucătărie", a mărturisit mama lui Narcis.

Felicia Ianău are regrete legate de alegerea pe care a făcut-o în urmă cu 12 ani. "Eu am foarte puţine amintiri cu copii mei. Am stat aici cât erau ei mici şi am pierdut cei mai frumoşi ani ai lor", a spus aceasta, cu ochii în lacrimi.

Narcis şi mama lui au mers la slujba de seară oficiată la Domul din Arezzo

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net