Iurie Darie, foarte afectat de jignirile aduse în urma pozelor porno

Ultima actualizare:

Colegii din breaslă au reacţionat şi s-a spus chiar că actorul de 81 de ani ar suferi de maladia Alzheimer sau că el şi Anca au fost drogaţi atunci când au fost de acord cu şedinţa foto deocheată.

Anca a declarat celor de la puterea.ro că soţul ei este foarte afectat de aceste zvonuri mai ales când el este «un om blând şi sensibil, aşa de bland, încât dă mâna cu toţi gunoierii de pe stradă».

«Noi am vrut să arătăm că ne iubim ca în tinereţe şi că nu este nici o ruşine să îţi arăţi iubirea pentru partener, indiferent de vârsta pe care o ai. Iura este sufletul şi viaţa mea, este raţiunea mea de a trăi şi întotdeauna mă simt extraordinar de bine în braţele lui.

Din păcate, mulţi ne-au judecat şi au sărit la gâtul nostru cu jigniri şi acuzaţii urâte, însă ori sunt geloşi, ori invidioşi că ei nu au o relaţie atât de frumoasă ca a noastră.

Multe doamne dintre cele care ne-au jignit l-au curtat pe Iura în tinereţe şi probabil că regretă şi acum că nu l-au putut avea, însă mie nu-mi pasă.

Să spună ce vor, însă mie rău îmi pare de Iura, pentru că el a suferit foarte mult de pe urma acestui scandal».

Anca Pandrea şi Iurie Darie au mai pozat goi de două ori

Se bat în sâni la vârsta a treia!

Anca Pandrea: „Cine ne bârfeşte să ne pupe în cur...sul zilei de mâine!”

Anca Pandrea: «Arşinel să-şi vadă de treburile lui!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net