Ion Manole: «I-am promis fetiţei mele că nu-mi voi pierde viaţa până nu aflu cum a murit»

Ultima actualizare:
Familia soţului Mădălinei voia ca solista să fie înmormântată într-o rochie nea- gră, şi nu în cea  alb-roz creată de Ingrid Vlasov
Familia soţului Mădălinei voia ca solista să fie înmormântată într-o rochie nea- gră, şi nu în cea alb-roz creată de Ingrid Vlasov

Ion Manole nu se dă bătut în războiul pe care îl duce cu fostul ginere, Petru Mircea.

Tatăl Mădălinei Manole are de gând să conteste soluţia dată de procurorul Tiberiu Moldovan, aceea potrivit căreia decesul"Fetei cu părul de foc" a fost o "moarte suspectă".

"Vestea închiderii cercetărilor în dosarul privind cazul morţii Mădălinei Manole a fost încă o lovitură dată familiei Manole, mie, personal, ca tată, dar, oricum, nu m-a îndoit, sunt acelaşi om, dar mai îndârjit. I-am promis fetiţei mele că nu-mi voi pierde viaţa până nu aflu cum a murit ea. Aştept acasă comunicarea soluţiei şi motivarea acesteia şi voi vedea ce se spune acolo. Din câte am înţeles, mai avem dreptul să facem plângere împotriva acestei soluţii. Îmi voi contacta avocaţii, îi voi consulta şi în termenul legal vom depune actele necesare plângerii împotriva acestei soluţii. Până atunci, sunt destul de liniştit şi foarte hotărât”, a declarat Ion Manole pentru ziarul Ring.

Ion Manole este consternat de faptul că Petru Mircea nu a ridicat nici acum crucea promisă la mormântul fetei sale, deşi a promis acest lucru în urmă cu doi ani.


    Familia soţului Mădălinei voia ca solista să fie înmormântată într-o rochie nea- gră, şi nu în cea  alb-roz creată de Ingrid Vlasov
Familia soţului Mădălinei voia ca solista să fie înmormântată într-o rochie nea- gră, şi nu în cea alb-roz creată de Ingrid Vlasov

"Aceeaşi neobrăzare, aceeaşi minciună, acelaşi comportament infect pentru cel care spunea că jumătatea lui şi face şi drege... Acest individ îşi bate joc de toată lumea cu declaraţiile şi minciunile pe care le-a spus procurorului şi presei până astăzi.

Lupta nu s-a încheiat, cu copilul nu mai şicanez pe nimeni, doar ne gândim cu sufletul ca Dumnezeu să-l apere. Iar el să vină să-i facă lui Mircea Magdalena Anca, nevasta lui, ce trebuie la cimitir, ca un om nevinovat, ca un creştin căruia i-a murit consoarta

Citeşte şi:

La doi ani de la moartea cântăreţei s-a dat verdictul final: Mădălina Manole s-a sinucis!

Petru Mircea a mărturisit ce s-a întâmplat între el şi Mădălina Manole cu câteva ore înainte să moară

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net