Garcea, afacerist cu ambiţie: îşi face şi hotel!

Ultima actualizare:

Dintre toţi, cel mai strâns la pungă s-a dovedit a fi însă Mugur Mihăescu, cel care acum se poate lăuda cu investiţii serioase, din care speră să scoată, în timp record, profituri uriaşe.

El a deschis seria afacerilor cu o cafenea de fiţe, în Piaţa Universităţii, "The Coffee Store", apoi cu un bar cu specific irlandez - "St Patrick" (inaugurat în urmă cu doar zece zile).

Mai nou, intenţionează să devină patronul unui cochet hotel, ce va fi situat în Centru Vechi al Bucureştiului. Mai precis, umoristul împreună cu un prieten au cumpărat o clădire de epocă, la parterul căreia a deschis deja irish pub-ul, urmând ca la etaj să fie amenajat hotelul de lux.

"Mi-a plăcut mult clădirea. Barul l-am deschis şi în trei luni dau drumul şi la hotel»", a declarat acesta, pentru Click!

Investiţia se va ridica la aproximativ 1 milion de euro, o căruţă de bani pe aceste vremuri de criză, când şi unui afacerist cu state vechi i-ar fi teamă să se aventureze într-un proiect atât de ambiţios.

La parter are un bar irlandez

Pe principiul că afacerile merg bine atunci când le supervizează patronul, Mugur Mihăescu îşi petrece aproape fiecare seară la „St. Patrick Irish Pub", situat la parterul clădirii de pe strada Smârdan.

Garcea îşi serveşte chiar el prietenii, iar berea irlandeză Guiness este la mare căutare. Un pahar de 470 ml costă 12 lei, o bere Kilkenny la fel, iar un coktail care conţine bere, rom şi suc de mere se vinde cu 14 lei.

Axinte impresar, Costel motociclist

Nici colegii lui Mugur nu stau prost la afaceri. Florin Petrescu (40 de ani) a purtat ani buni celebra căciulă umplută cu vată, însă, a venit vremea să renunţe la ea. Prin firma sa, umoristul organizează nunţi, botezuri, petreceri private, iar artiştii pe care îi impresariază îi aduc "roade".

Din campaniile electorale de exemplu, Axinte pleacă acasă cu minimum 100.000 de euro. Au trecut 20 de ani de când ne face să râdem cu "Vacanţa Mare", însă acum, Radu Pietreanu (44 de ani) a luat o pauză.

Se ocupă de marile lui pasiuni, vânătoare şi motoarele, iar cu acestea din urmă a încropit şi o mică afacere. Anul acesta, el a adus din America 15 motociclete Harley Davison, pe care le vinde prietenilor pasionaţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
2925A0F4 C385 4830 B11E 00CE28E4267F jpeg
Furtuna solara FOTO Shutterstock
mancare de tip fast food jpg
Alegeri FOTO Shutterstock jpg
alegerile europarlamentare jpg
tractor fermier pesticide tratament shutterstock 2243080773 jpg
canicula caldura furtuna vertizare foto shutterstock
Thailanda pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net