FOTO EXCLUSIV Familia Borcea, ieşire la salon

Ultima actualizare:

    Cei trei copii ai lui  Cristi Borcea la  sosirea la salon (FOTOGRAFII: Alex Muscaliu)
Cei trei copii ai lui Cristi Borcea la sosirea la salon (FOTOGRAFII: Alex Muscaliu)

Cristi Borcea are o căsnicie frumoasă alături de tânăra Alina, dar cei 22 de ani în care a fost căsătorit cu Mihaela nu se pot uita uşor. Pe lângă această perioadă, pe cei doi îi leagă şi cei trei copii pe care îi au împreună şi au rămas în relaţii normale după divorţ.

Asta face ca fostul acţionar al lui Dinamo s-o viziteze pe Mihaela ori de câte ori e în ţară şi are ocazia. Aşa s-a întâmplat şi duminica trecută când, împreună cu Patrick Cristian, în vârstă de 15 ani, Antonia Melissa şi Angelo, ambii în vârstă de 9 ani, au trecut pe la salonul de înfrumuseţare Michelle, de pe strada Căpitan Anghelache Ivan, din sectorul 5, deţinut chiar de Mihaela.

Patrick Cristian şi Angelo la ieşirea din salon

simeon stalpnicul png

Antonia Melissa a fost în vizită la mama ei

simeon stalpnicul png

Cristi Borcea nu lasă telefonul din mână

simeon stalpnicul png

Toţi patru au petrecut ceva timp în incintă, iar apoi au plecat în aceeaşi formaţie în care au venit, la bordul unul Audi A6 de lux, condus chiar de Borcea senior. Dintre toate, cel mai mult a surprins şi a dezamăgit vestimentaţia şi look-ul fiului cel mare, Patrick Cristian.

simeon stalpnicul png

Acesta a venit îmbrăcat cu nişte pantaloni care aproape cădeau de pe el şi care semănau mai mult a fustă. Apoi freza sa rasă pe margini şi cu părul lung şi lins în stil italieneşte pe spate, în creştet, arăta oribil. Nu în ultimul rând, aspectul său fizic, neîngrijit, cu multe kilograme în plus şi un mers de urs care provoacă râsete nu-i face cinste tatălui. Interesant de menţionat este şi faptul că, de ceva timp, Alina Borcea, actuala soţie a lui Cristi Borcea, preferă să stea la Miami şi nu a mai fost văzută în România, alături de soţul său.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net