FOTO EXCLUSIV Bianca şi Victor caută împăcarea cu lumânarea

CLIIMA20140226_0146_1.jpg

Bianca Drăguşanu a rămas înăuntru cât timp Victor Slav îi inspecta maşina. Cei doi au vorbit doar la telefon în tot acest timp (FOTOGRAFII: BRIGADA DIVERSE)

Bianca Drăguşanu a simţit pe propria piele zicala „marţi sunt trei ceasuri rele". Superstiţioasă sau nu, soţia lui Victor Slav a avut pare de o zi cu adevărat de coşmar. Şi-a lovit maşina, a cedat nervos după ce s-a întâlnit cu o amică şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, a suferit şi o cădere de calciu.

O banală zi de marţi s-a transformat într-un calvar pentru Bianca Drăguşanu (31 de ani). Deşi totul părea că-i merge ca pe roate, după ce şi-a petrecut dimineaţa la coafor, Bianca a avut după orele prânzului ghinion după ghinion. Totul a început în urma dezvăluirilor de pe site-ul click.ro, în urma cărora roşcata a aflat că Victor Slav (33 de ani) ar fi putut să aibă o aventură în timpul căsniciei cu tânăra care a fost măcelărită la ginecologie, Lenna Horvath.

Aflată în trafic şi, probabil, cerându-i explicaţii celui care încă îi este soţ, Bianca s-a ciocnit de un alt şofer, la Piaţa Aviatorilor, chiar în momentul în care era angrenată într-o convorbire telefonică cu Victor. Grijuliu, fostul soţ, care se afla şi el în trafic într-o zonă apropiată, i-a dat întâlnire roşcatei pentru a se asigura că totul este în regulă. Cei doi au oprit pe Bulevardul Barbu Văcărescu. Ciudat este că deşi a vrut să ştie cum se simte soţia sa după incidentul din trafic, prezentatorul de la Meteo nu a schiţat nici un gest de a urca în maşina soţiei sale.


Cei doi au continuat să vorbească la telefon, chiar dacă aveau contact vizual şi se aflau la doar câţiva centimetri distanţă. După ce Victor a inspectat jeep-ul Biancăi şi a constatat că doar i-a sărit vopseaua, s-a urcat în maşina lui şi a plecat spre sediul PRO TV. Totuşi, dacă vor continua în acest stil, să se întâlnească ori de câte ori apare cea mai mică ocazie, e posibil să renunţe la divorţ.

Contactată de Click!, Bianca Drăguşanu a explicat că accidentul de circulaţie nu are legătură cu discuţia purtată cu soţul ei. „Nu m-am certat cu Victor. Vorbeam cu el în momentul în care am lovit maşina şi era firesc să ne vedem pentru a se convinge că sunt bine. El se grăbea să ajungă la serviciu, de aceea nici nu am stat prea mult. A fost o tamponare uşoară, de fapt maşina este puţin zgâriată, nici la accidente uşoare nu intră aventura mea din trafic. Am fost la constatări auto şi am rezolvat problema. Maşina e acum în service", ne-a spus Bianca Drăguşanu, care va circula de acum înainte câteva săptămâni cu o maşină de împrumut.

Accidentul nu a fost, marţi, singura problemă a Biancăi. Roşcata s-a întâlnit la scurt timp cu o amică, iar după ce au stat câteva minute la discuţie, soţia lui Victor a izbucnit în lacrimi, marcată fiind de tot ce păţise până atunci. Şi, ca tacâmul să fie complet, Bianca a încheiat ziua şi cu o problemă de sănătate. La un moment dat a suferit o cădere de calciu, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Reacţia Biancăi Drăguşanu când a auzit de relaţia lui Victor Slav cu Lena: «Toţi bărbaţii înşală»

EXCLUSIV FOTO Victor chiar a înşelat-o pe Bianca? Declaraţiile uluitoare ale amantei

Dezvăluire-bombă: «Lena Horvath a fost însărcinată cu Victor Slav»