Firea şi Pandele, soţ şi soţie de o săptămână?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se iubesc atât de tare încât au uitat că sunt în doliu şi s-au cununat deja în străinătate! Cel puţin aşa susţin unii dintre apropiaţii edilului din oraşul Voluntari. În maratonul cununiei civile şi religioase, atât Gabriela Vrânceanu Firea, cât şi Florentin Pandele au uitat să-şi invite rudele şi prietenii să le fie alături în astfel de momente fericite.

"Vă rog să mă lăsaţi să-l plâng în linişte! Vă rog să nu-i mai întinaţi memoria!". Iată ce ne spunea Gabi Firea la sfârşitul lunii ianuarie, imediat după moartea soţului ei, Răsvan.

N-au trecut nici nouă luni de atunci, dar iată că vedeta tv s-a şi grăbit să-şi refacă viaţa alături de Florentin Pandele. Apropiaţii cuplului spun că cei doi s-ar fi căsătorit deja, atât civil cât şi religios.

"În jurul datei de 1 septembrie a fost oficializată cununia civilă, aici în oraşul Voluntari. Mai exact, acasă la unul dintre miri", ne-au dezvăluit surse apropiate primarului Florentin Pandele.

simeon stalpnicul png

Potrivit acestora, edilul a plecat imediat în vacanţă cu aleasa inimii sale, unde s-au cununat şi religios.

" I-au avut aproape doar pe copiii lor şi poate unu-doi prieteni. Cel puţin aşa se ştie. Sunt în luna de miere în străinătate, dar se vor relaxa şi în Moldova şi Maramureş", spun apropiaţii proaspătului cuplu. Oficial, Florentin Pandele este în vacanţă până pe 18 septembrie.

Imediat cum se va întoarce din luna de miere, primarul are de gând să facă o petrecere de nuntă la care să-şi invite doar rudele şi prietenii. "O să fie ceva destul de exclusivist, în sensul că la petrecere vor fi numai invitaţi aleşi pe sprânceană, atât din mediul politic cât şi vedete", au mai declarat pentru Click! sursele citate.

În graba cu care s-a derulat cununia civilă, dar şi voiajul în străinătate al Gabrielei Vrânceanu Firea şi al primarului Florentin Pandele, cei doi n-au apucat să se şi mute împreună.

simeon stalpnicul png

Vecinii edilului din Voluntari spun că cei doi îşi vor stabili căminul conjugal în casa de vizavi de primărie, pe care Pandele o are la comun cu unul dintre verii săi. Pandele mai deţine o casă în satul său natal, Surlari, comuna Petrăchioaia, judeţul Ilfov.

E de 10 ani primar în oraşul Voluntari

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, are 49 de ani şi doi copii dintr-un mariaj anterior căruia i-a pus punct în 1996. Cei 10 ani la Primăria oraşului Voluntari i-au prins bine lui Pandele, conform declaraţiilor sale de avere.

Acesta deţine trei terenuri în intravilan şi încă o suprafaţă în extravilan, la ţară. Nici un automobil nu figurează în proprietatea edilului. În schimb, are o casă de 240 metri pătraţi în satul său natal, Surlari, comuna Petrăchioaia.

De asemenea, primarul ar mai avea o căsoaie chiar vizavi de primăria în care lucrează, împreună cu un văr de-al său.

Ce asemănare între bărbaţii lui Firea!

simeon stalpnicul png

Şi Pandele e în doliu după tatăl său

Nu doar Gabriela Firea este în doliu după soţul său, ci chiar şi proaspătul său soţ, Florin Pandele. Primarului din Voluntari i-a murit tatăl pe 16 iulie 2010. Dogmele bisericeşti nu interzic căsătoria în perioada de doliu.

" Normal ar fi cadupă un an să faci nunta religioasă dacă ţi-a murit un părinte, dar nu avem o lege în sensul ăsta. Mirii ar trebui să fie mai reţinuţi la petrecere dacă le-a murit un apropiat", explică preotul Ştefan Gherghicescu.

Şi în cazul doliului purtat de vedetă pentru soţul său ar fi fost de preferat să treacă anul, însă Biserica dă posibilitatea ca fiecare să aleagă.

Ceva nostalgii pare însă să aibă Gabi Firea după fostul soţ. Primarul Florentin Pandele seamănă izbitor de mult cu Răsvan Firea, consortul decedat al ştiristei. Fost mare sportiv, acesta a trecut în nefiinţă la doar 54 de ani, în urma unui atac cerebral, la începutul anului 2010.

Firea, în ianuarie: «Lăsaţi-mă să-mi plâng soţul!»

În ianuarie 2010, imediat după moartea lui Răsvan Firea, fosta soţie a acestuia a acuzat-o pe vedeta tv că nu i-a chemat familia la înmormântare. Deranjată de scandal, Firea ne-a spus atunci: "A trecut mai puţin de o săptămână de la trecerea în nefiinţă a soţului meu. Vă rog să mă lăsaţi să-l plâng în linişte! Vă rog să nu-i mai întinaţi memoria! Dacă scandalul e mai presus decât viaţa unui om, măcar respectaţi doliul creştinesc. După 17 ani de căsnicie şi un copil minor, nu trebuie să mai dovedesc nimănui în ce calitate vorbesc şi cine trece, cu adevărat, acum, printr-o tragedie". Au trecut nouă luni și vedeta și-a refăcut viaţa. Îi urăm Casă de piatră!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net