Emanuela Radu din serialul «Iubiri secrete»: «Dumnezeu mi-a dat frumuseţea!»

Ultima actualizare:

    «O privire e de ajuns ca să dai gata un bărbat»
«O privire e de ajuns ca să dai gata un bărbat»

Are 20 de ani şi face parte din distribuţia serialului “Iubiri secrete”, difuzat la Prima TV, de luni până miercuri, de la ora 19.30.

Emanuela Radu se declară o tipă foarte mulţumită de felul în care arată şi chiar nu reuşeşte să-şi găsească vreo imperfecţiune, oricât ar încerca. Are mare încredere în ea, nu vrea să audă de operaţiile estetice, dar avem şi o veste proastă pentru domni: fata se iubeşte, de doi ani, cu Doru, fiul lui Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacăului şi patronul FCM Bacău...

Cum ai ajuns să joci în acest serial?

În urma participării la "Miss Universe România", unde am câştigat premiul al treilea, mi s-a propus un rol în "Iubiri secrete". În câteva zile am plecat la Bucureşti, unde am dat o probă şi, spre bucuria mea, am şi obţinut rolul Ralucăi Dragnea.

Eşti la primul contact cu televiziunea?

Nu. La vârsta de 13 ani am jucat în primele mele filme, scurtmetraje, la o televiziune locală, urmând ca mai târziu să încep primele şedinţe foto, prezentări de modă la diferite festivaluri televizate şi caravane.

Ai emoţii la anumite scene?

În acest moment, pot spune că am depăşit etapa emoţiilor!

Îi plăcea să pozeze artistic  încă de când era o copilă

simeon stalpnicul png

Ţi s-a întâmplat vreodată să uiţi replicile? Ce faci dacă ai astfel de momente?

Sigur că mi s-a întâmplat să uit anumite replici, cel puţin la începutul filmărilor. Însă i se poate întâmpla oricui, indiferent de experienţă. Atunci când au existat astfel de momente, am improvizat. Creativitatea este una dintre trăsăturile predominante ale unui actor!

Ai la activ cursuri de actorie? Crezi ca sunt necesare, ca să reuşeşti în acest domeniu?

Da, am participat la cursuri de actorie, la Bacău, în cadrul Teatrului Naţional Bacovia, însă nu cred că acestea sunt vitale pentru a reuşi. Nu neg faptul că pe parcurs fiecare actor trebuie să se perfecţioneze pentru a-şi clădi o adevărată carieră în domeniu, însă te poţi îndrepta spre această lume şi fără studiile respective.

Hai să vorbim un pic despre tine, în general. Ai vreo intervenţie de ordin estetic?

Nu am făcut nici o operaţie şi nici nu aş recurge la asemenea metode, pentru că nu aş retuşa nimic.

“Cu iubitul meu, Doru Sechelariu, am o relaţie  pasională!”

simeon stalpnicul png

Ce imperfecţiuni ai şi cum le maschezi?

Nu reuşesc să-mi observ imperfecţiunile şi aş fi nerecunoscătoare dacă nu i-aş mulţumi lui Dumnezeu pentru frumuseţea dăruită!  

Te recunoaşte lumea pe stradă? Te consideri vedetă?

Mă recunosc tot mai mulţi oameni pe zi ce trece, având în vedere că serialul "Iubiri secrete" a ajuns deja la al patrulea sezon la Prima TV. Mi se cer autografe, facem fotografii împreună, stăm la discuţii... Am observat că fanii serialului sunt destul de iubăreţi!

Părinţii tăi au şi ei legătură cu domeniul în care activezi tu? Ei cu ce se ocupă?

Părinţii mei nu au legătură cu acest domeniu. Tatăl meu este preot, iar mama este jurist.

Ce sfaturi ţi-au dat părinţii atunci când ai păşit în showbiz?

Mama a fost cea care m-a susţinut de mică în tot ce mi-am propus. Principalul ei sfat a fost să am încredere în mine şi niciodată să nu mă subestimez, indiferent de conjuncturi.

Cu dragostea cum stai?

Eu şi iubitul meu, Doru Sechelariu, suntem împreună de doi ani şi jumătate. Am avut şi încă avem o relaţie pasională! Îmi doresc ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine, pentru ca amândoi să ne putem urma visurile. Ne-am cunoscut la o petrecere, iar restul a venit de la sine.

Dacă ţie îţi place un tip, eşti dispusă să faci tu primul pas?

Bineînţeles. Cum spuneam şi mai devreme, o singură privire şi... restul vine de la sine!

Crezi în căsnicie? Ce relevanţă au actele într-o poveste de iubire?

Da, cred în căsnicie, şi actele au într-adevăr relevanţă în poveştile de iubire, însă doar dacă cel de lângă tine este cu adevărat jumătatea ta! Căsătoria îţi oferă respect, un alt statut, deci lucrurile se schimbă, chiar dacă puţini vor să recunoască acest lucru.

Ai mulţi prieteni?

Am puţini prieteni şi sunt foarte fericită aşa! Nu am nevoie de ipocrizie în viaţa mea.

Arată incredibil de bine dar, surpriză! În vreme ce alte fete se chinuie ca să fie slabe şi sexy, Emanuela Radu nu face nimic în mod special ca să aibă un fizic de invidiat. Nu ţine diete, nici nu-şi dă duhul pe la sala de sport.

 S-a născut la 12 septembrie 1992, la Bacău;Părinţii ei se numesc Gabriela Radu (jurist) şi Marian Năstase (preot);Mai are un frate, Claudiu Radu, de 15 ani, elev la “Colegiul Naţional Ferdinand I” (Bacău). Şi ea a învăţat la acelaşi liceu; În prezent, e studentă Facultatea de Administraţie Publică (S.N.S.P.A); Dimensiunile si sunt 1,73 m şi 51 kg;Obişnuieşte să sară peste micul-dejun. “Nu am mai avut un mic-dejun adevărat din clasa a XII-a, când mi-l pregătea mama înainte de ore. Acum, înainte de filmări, dimineaţa, îmi iau nişte fructe, biscuiţi şi fug!”; În ceea ce priveşte mâncarea, se dă în vânt după muşchiul de vită, pieptul de pui şi fructele de mare. Dar detestă ouăle şi fasolea; Nu face nimic special pentru a-şi întreţine silueta atât de suplă: „Nu am nici un fel de restricţie alimentară şi nici nu merg la sală”;Nu şi-a vopsit niciodată părul;S-ar putea descurca şi cu bani puţini, dar la cei 20 de ani ai ei se declară o tipă independentă. “Mă pot adapta oricărei situaţii, însă cu siguranţă aş face tot posibilul să obţin ceea ce îmi doresc. Nu am înţeles niciodată oamenii care se mulţumesc cu puţin. Din nici un punct de vedere”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net