Drama cântăreţei Carmen Şerban: «Tatăl meu este foarte bolnav. Mă gândesc în fiecare zi că aş putea să-l pierd»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi are concerte în toată ţara, Carmen Şerban încearcă să ajungă cât mai des în Timişoara, acolo unde locuiesc părinţii ei. Tatăl cântăreţei se luptă cu o boală la coloană, din cauza căreia a fost imobilizat la pat şi operat de mai multe ori, iar acum se poate deplasa numai cu ajutorul unui cadru metalic.

„Tatăl meu este foarte bolnav, a fost operat de mai multe ori, are Parkinson, a total imobilizat 7 luni total. Îi mulţumim lui Dumnezeu că prin operaţii am reuşit să ăl aducem în faza în care să poată să meargă, cu cadrul. Chiar dacă merge greu, măcar merge, că nu mai putea să-şi mişte nici măcar capul, nici mâinile. Putea doar să mişte ochii şi buzele, să vorbească”, a spus Carmen, pentru emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV. 

simeon stalpnicul png

Solista a mărturisit că se teme că ar putea să-l piardă pe tatăl ei. „Mă gândesc în fiecare zi că aş putea să-l pierd pe tatăl meu. I-am spus mamei că o rog frumos să nu mai răspundă la telefon atunci când îl sun pe tata. Dacă îmi răspunde ea la telefon, mă gândesc că ar putea să îmi dea o veste proastă şi mi se înmoaie picioarele când aud vocea ei”, a adăugat cântăreaţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net