DANSEZ PENTRU TINE Băieţii sexy au ajuns la duel - FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ediţie tristă pentru telespectatoare vinerea viitoare, la „Dansez pentru tine". Doi dintre cei mai frumoşi concurenţi se află la duel şi, deşi nu le prea au cu dansul, au reuşit să ne bucure privirea de fiecare dată.

Romantism, culoare şi sex-appeal. Acestea au fost ingredientele celei de-a doua ediţii a celui de-al unsprezecelea sezon "Dansez pentru tine".

Competiţia visurilor a ţinut telespectatorii PRO TV în suspans în Vinerea Mare, duelul fiind extrem de strâns, cu răsturnări de situaţii.

Cea mai ghinionistă pereche, Mădălina şi Liviu Vârciu, a fost eliminată din concurs, lăsând loc Laviniei şi lui Decebal, care au trecut direct pe primul loc, urmaţi de Roxana Ionescu şi Ştefan.

Vezi mai multe poze aici de la ediţia trecută

Un motiv în plus de bucurie pentru Roxana, care şi-a sărbătorit ziua de naştere, dansând cu mare foc. Norocoşii serii au fost Corina Caragea şi Ştefan, care au primit prima notă de 10, dar şi Corina Bud şi Edy, care au readus farmecul reggaeton pe platourile de la Buftea.

Un pic mai greu a fost pentru Cove şi pentru Claudia, care au reuşit însă să treacă de ochii critici ai lui Mihai Petre, clasându-se pe locul patru. Seara s-a terminat trist pentru cei doi crai ai concursului, Florin Piersic Jr şi Augustin Viziru, care se vor confrunta săptămâna viitoare.

Cei care îşi doresc ca Florin Piersic Jr. şi Alina să rămână în concurs pot trimite sms la 1322 cu textul Florin sau pot suna la 0900760416. Cei care îşi doresc ca în familia Aurorei să apară soarele pot trimite sms la 1322 cu textul Augustin sau pot suna la 0900760417.

Liviu Vârciu, eliminat din prima

Nici nu l-a înlocuit bine pe accidentatul Costin Sforaru, că Liviu Vârciu a şi fost eliminat din concurs, pierzând duelul cu Lavinia

Andreea Bălan, sexy cu Petrişor

Un cuplu superb de dansatori, Andreea Bălan şi Petrişor Ruge, ne-a încântat iar cu coregrafia şi cu mişcările sexy

Roxana Ionescu, sărbătorită în direct

Mama Natură a fost răsfăţata serii căci, la împlinirea celor 26 de ani, a avut parte de o petrecere în direct

Mai citeşte:

Liviu Vârciu a fost eliminat "din prima" la "Dansez pentru tine"

Corina Caragea şi Ştefan, prima notă de 10 a ediţiei. Vezi cum au dansat!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net