Cătălin Botezatu, dezamăgit: «Mă gândesc să plec din România»

Ultima actualizare:
Bote
Bote

Invitat marţi la Acces Direct, Cătălin Botezatu a avut ocazia să dea cărţile pe faţă şi a mărturisit că este scârbit de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. Mai mult, acesta a mărturisit că se gândeşte serios să plece din România.

Cătălin Botezatu a povestit la Acces Direct despre vremea când a fost bolnav şi a dezvăluit cum a făcut faţă acestor greutăţi.

"Când am avut 25 de ani am aflat că am cancer. Eram în România, totul a fost foarte confuz, apoi am mers în State şi acolo am fost operat. Eu sunt ca o pisică, de multe ori mi se spune că nu mai am mult de trăit, dar scap de fiecare dată. Acea operaţie din State a fost foarte complicată. În astfel de cazuri orice e posibil, poate să se vindece sau să revină.

Toată lumea mă vede fericit şi amabil, dar nu tot timpul sunt aşa. Am diferite stări, am avut şi sângerări. Nimeni nu a fost alături de mine în acea perioadă fiindcă nu am vrut. Acum 6 ani am trecut iar printr-o perioadă mai grea. Am fost în Italia, aveam o problemă la fel de gravă legată de ficat. A fost o ciroză şi nu am lăsat pe nimeni să vină cu mine. Am făcut sacrificii mari, am ţinut diete, am luat pumni de pastile, dar nimeni nu a văzut acest Cătălin. Oricând pot claca.

Trebuia să iau foarte multe medicamente, din cauza cărora ficatul putea ceda. Am semnat pe proprie răspundere pentru că era un tratament special.

Aleg să fiu singur pentru că nu vreau milă. Mama mea simte de fiecare dată când îi ascund ceva. Ea află de obicei după ce trece toată nebunia. De multe ori aflat de la prieteni buni ce mi se întâmplă.

Acum sunt puţin dezamăgit că oamenii din România apreciază numai vulgarul. Uneori nu îmi găsesc cuvintele, dar uneori nu găsesc ţinta. Nu ştiu de ce mai rămân în România. Afacerile din Italia îmi merg foarte bine şi mă gândesc să plec. Nu aş duce lipsa luminii reflectoarelor din România, însă în Italia este o lumină mai caldă. În afară de mama mea nu mă mai leagă nimic de ţara asta. Sunt dezamăgit că toată viaţa am muncit ca un câine şi lumea este interesată de altceva. Mă doare că oamenii sunt atât de complexaţi, atunci când vorbesc despre mine, nu menţionează de cariera mea. Ei spun doar lucruri neadevărate ca să mă defăimeze.

Nu îmi mai pasă, nu vreau să le mai răspund, să le fac raiting. M-am călit şi m-am scârbit. Am observat că nu există o limită", a spus Cătălin.

"Mă simt hărţuit de oameni, de jurnalişti, de cei care nu înţeleg că nu pot să merg la 3 emisiuni într-o zi, nu mă cred când le spun că nu mă simt bine. Mi-e greu să vorbesc de viaţa mea. Mi-e greu să mă motivez în faţa celor care mă atacă", a mai spus Botezatu.

"Mama este o femeie extraordinară, este deşteaptă, are încredere în mine. Ştie ce a crescut. Uneori se amuză, alteori se miră. Bianca a fost tot timpul în centrul atenţiei pentru că este frumoasă. De ea au spus că e de plastic fiindcă şi-a pus silicoane, apoi că a umblat cu mai mulţi bărbaţi, ei şi? E foarte greu să faci faţă unor astfel de situaţii. Bianca m-a făcut o perioadă bună de timp fericit", a mai declarat Cătălin, care se pregăteşte de un nou reality show.

Totodată, creatorul de modă a venit cu mult aşteptata colecţie de lenjerie intimă pentru bărbaţi dedicată lui Christian Ciocan.

simeon stalpnicul png

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a mărturisit prin telefon: "Este specific culturii noastre să fii duşmănit. Eu am fost învăţat de mic să nu fiu invidios. Cătălin trebuie să fie susţinut. Mă bucur că mă pot numi prietenul lui Cătălin. Văd că este mai bine. Istoria acestei colecţii a început acum câţiva ani când făceam parte dintr-un juriu împreună cu Elisabeta Lipă. Atunci ne-a venit ideea: Christian Ciocan, by Cătălin Botezatu".


    Bote
Bote

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
maratonist 1 jpg
schitul moara vlasiei facebook jpg
Autobuz STB Facebook Nicușor Dan jpg
Castelul Bran FOTO Shutterstock jpg
Dr  Vlad Ciurea jpeg
crocodil pixabay jpg
2925A0F4 C385 4830 B11E 00CE28E4267F jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net