Anca Pandrea, la salon pentru Iurie Darie

Ultima actualizare:

    Actriţa şi-a  făcut manichiura  şi pedichiura (Fotografii: Dan Bistriţeanu)
Actriţa şi-a făcut manichiura şi pedichiura (Fotografii: Dan Bistriţeanu)

De când l-a adus pe Iurie Darie acasă, Anca Pandrea este mai fericită şi are timp şi pentru ea. Actriţa a fost surprinsă zilele trecute de fotoreporterii Click! la un salon din Dorobanţi, unde şi-a aranjat unghiile, dar şi la o farmacie din zonă, pentru a-i lua actorului medicamente.

Pentru prima dată după cinci luni de stat în spital zi şi noapte, cu sufletul răpus de durere, Anca Pandrea este mai fericită şi se vede! Omul pe care îl iubeşte de 26 de ani, Iurie Darie, se simte un pic mai bine de când a ieşit din spital, iar faptul că dorm în patul din căsuţa lor, că sunt înconjuraţi de cei doi căţei, Steve şi Aka, ori că stau la umbra molidului din curte, sunt lucruri care valorează extrem de mult.

Anca Pandrea a ieşit din casă, însoţită de câinii familiei

simeon stalpnicul png

A fost la farmacie, de unde i-a luat medicamente lui Iurie Darie

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

De când este acasă, actriţa a început să-şi reintre în mână, ocupându-se de casă, de grădină, de mesele maestrului, dar nu a uitat nici de ea. Femeia în vârstă de 66 de ani, a profitat luni după amiază de câteva minute libere, şi-a lăsat iubitul în grija unei cunoştinţe, apoi a dat fuguţa la salonul din apropierea casei.

Îmbărcată într-o salopetă înflorată, cu ochelarii de soare pe cap şi puţin machiată, Pandrea nu a trecut neobservată, ci imediat a fost recunoscută de trecătorii care au întrebat-o cum se mai simte Iurie Darie.

Le-a răspuns frumos tuturor, după care s-a îndreptat spre un salon de înfrumuseţare din apropierea casei. Cu manichiura şi pedichiura făcute, actriţa a mers şi la farmacie, de unde a cumpărat medicamente în valoare de 65 de lei pentru actorul de 83 de ani. După aproape o oră, Anca Pandrea s-a întors la „puiuţul" ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Dominic Cummings FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net