Se apropie ziua cea mare! Adrian Sînă: «S-ar putea să leşin în sala de naşteri»

anca-serea-adi-sina1.jpg

anca serea si adi sina
Anza Serea și soțul ei, Adi Sână, au fost recent la un eveniment monden
foto: Facebook

Luna aceasta o va aduce pe lume pe micuţa Leah şi Anca Serea încă umblă pe la evenimente mondene. La 38 de ani, Anca este gata să nască pe cale naturală pentru a şasea oară. Şi dacă vedeta este foarte curajoasă, nu acelaşi lucru se poate spune despre tăticul Adrian Sînă (42 de ani), care are emoţii mult mai mari decât soţia lui.

"Sincer, eu nu mă aşteptam să mai avem un copil. A fost un moment foarte emoţionant când am aflat de sarcină. A fost o surpriză totală. Dar e mult mai frumos aşa şi abia aşteptăm să vină pe lume fetiţa noastră", ne-a declarat Adrian Sînă. La celelalte naşteri Adi a stat la uşa salonului şi a aşteptat cu sufletul la gură primele ţipete ale copiilor săi. Acum, Anca ar vrea ca soţul ei să-i stea alături în sala de naşteri. "La celelalte naşteri am fost la uşă. Acum, sincer, deşi mă consider un om modern, cred că nu aş rezista să stau în sală, cred că aş leşina. Mi-aş dori, dar nu cred că sunt suficient de puternic. Dacă îmi fac curaj, totuși, cred că va trebui să dea doctorul un prim ajutor", a declarat solistul pentru click.ro.

anca-serea-miramagica-oraselul-copiilor-1_002.jpg

anca serea
Anca Serea, alături de toată familia, la aniversarea micuțului Noah (7 ani)
foto: Instagram

Anca Serea mai are cinci copii

Anca Serea şi soţul ei, Adrian Sînă, au amenajat camera fetiței şi sunt gata s-o întâmpine cum se cuvine pe micuţa Leah. "I-am pregătit pătuţul, multe lucruri de care va avea nevoie în primele zile de viaţă. Suntem pregătiţi. Au mai rămas şi lucruri de la ceilalţi fraţi. Le-am păstrat", ne-a mai declarat cântăreţul.

Anca Serea este mamă a cinci copii. Pe David (18 ani) şi pe Sarah (12 ani) îi are din relaţia cu afaceristul Filip Poplingher (care s-a stins din cauza unei boli necrutăţoare). Noah (7), Ava (5) şi Moise (3 ani) sunt copiii ei cu solistul Adrian Sînă.

Citește și:

Vântul i-a ridicat rochia Ancăi Serea! Cea mai sexy gravidă i-a lăsat pe toți cu gura căscată

Anca Serea, cea mai grea sarcină de până acum: "Nu m-am simțit foarte bine, e și vârsta"

 

Loading...

Citește și