Joseph Hadad, afectat de pandemie: ”Am închis restaurantele, dar îi gătesc fiicei mele!”

Ultima actualizare:
Locuiește cu mezina familiei, Lipaz (15 ani)
Locuiește cu mezina familiei, Lipaz (15 ani)

Îndrăgitul Chef de la "MasterChef" ( Pro TV), Joseph Hadad (59 de ani), este afectat de pandemia de coronavirus, fiind nevoit să închidă ambele restaurante și să amâne inaugurarea celui de-al treilea local. Joseph, care și-a crescut singur cei trei copii, după decesul soției, ne-a povestit despre fiica cea mică, alături de care locuiește, și pe care o răsfață cu bunătăți, dar și despre marea lui pasiune, gastronomia.

Click!: Ți-e  dor de emisiunea "Master Chef"?

Joseph Hadad: Sincer, da. Îmi e dor de atmosfera din platou și mai ales de echipa minunată. A fost una dintre cele mai profesioniste producțîi din care am făcut parte.Ții legătura cu foștii concurenți?Ne mai urmărim activitatea în special pe Instagram. Cu o parte dintre ei am simțit o conexiune frumoasă și, ori de câte ori avem ocazia, ne schimbăm mesaje scurte dar frumoase. Nu am colaborat cu ei, probabil nici nu am prins contextul, cu siguranță mi-ar fi făcut plăcere. Însă am simțit mereu respectul lor, iar unii dintre ei au fost chiar alături de mine la lansarea biografiei mele, la finalul anului trecut. M-a emoționat faptul că și-au rupt din timp să vină la eveniment.Ce rețete noi ai inventat, în pandemie?Cred că mai degrabă am adaptat și reinventat. De exemplu, am reinventat conceptul de shaorma și am creat o rețetă de shaorma cu somon, care a ieșit senzațional și a avut un succes uriaș pe canalele mele de Social Media. Oamenii au nevoie acasă de idei simple care să îi ajute să diversifice meniul familiei și să îi ajute să fie mai creativi, să gătească cu ce au la îndemână când nu pot cumpăra anumite ingrediente sau când nu pot cheltui mult.

Cu cine locuiești?Sunt izolat acasă, eu cred că e important să respectăm recomandările autorităților și să fim disciplinați ca să ne fie bine. Sunt izolat cu mezina mea, Lipaz, care are 15 ani și nu și-a văzut capul de teme acasă în această perioadă. Așa că m-am bucurat tare să îi pot găti zi de zi. Iar ea, nici nu mai vorbesc, e prima data, de când s-a născut, când petrece atât de mult timp cu tată. Și fericirea e enormă pentru amândoi!

Ce planuri ți-a dat peste cap pandemia de coronavirus?În primul rând mi-a dat planurile de a fi zi de zi cu echipa în bucătărie. Eram pe punctul de a lansa rețete noi în ambele restaurante, Joseph by Joseph Hadad și Caju by Joseph Hadad. Totodată, ne pregăteam de inaugurarea celei de-a treia locații, sub semnătura mea. Un concept special, inedit și tematic, pe care abia aștept să vi-l pot prezenta. Chiar dacă situația nu a fost îmbucurătoare pentru noi, ca și pentru întreaga industrie Horeca, ne-am ținut tari, am avut grijă de echipă și ne-am străduit să continuăm planurile, chiar dacă cu o viteză încetinită. Anul acesta nu prea aveam vacanțe programate, având în vedere că pregăteam nouă locație. Tot timpul și focusul erau dedicate proiectului.Ești implicat în campania "Ne facem bine la Pro TV". Ce anume faci?

Soția lui a murit la doar 42 de ani, în urmă cu 13 ani
Soția lui a murit la doar 42 de ani, în urmă cu 13 ani

Fac ce iubesc și ce cred eu că ajută puțin oamenii în perioada asta acasă. Gătesc rețete ușoare și gustoase și provoc românii să încerce și ei altfel de preparate, cu care să-și răsfețe familiile.Ajuți cu mâncare?Sigur că da. Eu sunt implicat în susținerea unor persoane fără posibilități cu mese zilnice, cu mult înainte să vină această criză. Este unul dintre modurile prin care întorc cumva norocul pe care l-am avut eu în viață. Doar că nu vorbesc despre asta, am o altă mentalitate cu privire la conceptul de ajutorare. E ceva ce faci pentru suflet. Încurajez și pe alții să ajute, dar nu vorbesc aproape niciodată despre asta.Restaurantele tale sunt închis în această perioada?Da, ambele. Cu toate că la început am analizat ideea de a face livrări pe perioada stării de urgență, după ce am cântărit bine beneficiile versus riscurile implicate, am decis că este mai bine să protejez echipele și să îi știu pe toți în siguranță acasă.Cum stai cu sănătatea? Ai avut ceva probleme...Da, știu că au fost fel și fel de zvonuri legate de un diagnostic mai grav, însă profit și de această ocazie pentru a asigura pe toată lumea că sunt bine. E adevărat că trecusem printr-o perioadă foarte grea, cu multă muncă, fără pauză, eram extenuat, iar corpul mi-a transmis niște semnale, că ar trebui să iau o pauză. Și apoi a venit situația asta, brusc și fără drept de apel, iar eu am luat-o că pe o lecție importantă în viața mea.

Dor, Daniela și mezina Lipaz sunt marea avere a lui Hadad
Dor, Daniela și mezina Lipaz sunt marea avere a lui Hadad

A fost și mamă și tată pentru  cei trei copii, după decesul soției


    Dor, Daniela și mezina Lipaz sunt marea avere a lui Hadad Foto: Arhiva personală
Dor, Daniela și mezina Lipaz sunt marea avere a lui Hadad Foto: Arhiva personală

 Superba lui soție s-a stins din viață în urmă cu 13 ani: „Soţia mea a murit de cancer la sân. Atunci am simţit cum se prăbuşeşte totul. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Am avut şi în copilărie momente grele, dar acesta a fost cel mai greu moment din viaţa mea. A fost foarte dificil să cresc copiii, care au suferit enorm pentru moartea mamei lor. Aveam 48 de ani când am rămas văduv. Soţia mea avea 42“, a declarat chef Hadad, pentru Click.ro. Chef Joseph Hadad a povestit, la începutul anului, pentru life.ro, despre cei trei moștenitori: ”Și cu copiii mei sunt cam dur. Am un băiat, Dor, de 27 de ani, care a terminat școala americană profesională, de 3 ani și este în IT. Fata mea, Daniela, de 24 de ani, este în Germania și lucrează în același domeniu ca și mine: este manager de locație în Berlin, unde se face pâine și croissante, iar cea mică, Lipaz, are 15 ani și mai stă puțin cu tata. Zice că ar prea să facă management hotelier”, a declarat chef Joseph Hadad. El a menționat și cum a ales numele copiilor: ”Paz este aur, iar Li înseamnă pentru mine. Deci Lipaz este aurul meu. La acest nume am adăugat și numele bunicii mele materne: perrah, care înseamnă trandafir. Băiatul este Dor David: dor înseamnă viitor, iar David este numele socrului meu. Daniela era la început Daniel, dar pentru că a fost foarte bolnavă când era mică, rabinul Katouri a decis să adăugăm și a la sfârșit, fiindcă asta însemna Dumnezeu, adică protecție”. 

Citește și

Drama masterchef-ului Joseph Hadad, rămas văduv cu trei copii. Soţia i-a murit de cancer

Chef Joseph Hadad, de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu juratul Masterchef

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net