Flavia Mihășan arată impecabil în costum de baie, la două luni și jumătate de când a devenit mamă din nou

Ultima actualizare:

    Flavia e fericită că băiețeii ei au vârste apropiateFoto: Instagram
Flavia e fericită că băiețeii ei au vârste apropiateFoto: Instagram

Flavia Mihășan, fosta asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani, și-a transformat total viața în ultimii ani. În 2019 a devenit mamă pentru prima dată, iar în luna mai a acestui an și-a strâns în brațe al doilea băiețel.

Anii de dans i-au sculptat corpul și au ajutat-o acum să-și recapete silueta în timp record, așa cum s-a întâmplat și la prima naștere. Flavia a surprins pe Instagram cu imaginile făcute publice la două luni și jumătate de când l-a adus pe lume pe fiul ei cel mic, Tudor.


    Flavia, siluetă de vis după a doua naștereFoto: Instagram
Flavia, siluetă de vis după a doua naștereFoto: Instagram

În costum de baie și adoptând posturi de model, Flavia s-a lăsat fotografiată în costum de baie de iubitul ei, Marius Moldovan. În vacanța din Grecia a sărbătorit și ziua ei de naștere, dar și primul zbor cu doi copii.

"Abia așteptam să mă pot reapuca de sport pentru că mi-a lipsit mult în toata perioada sarcinii și imediat după. Au trecut două luni de când am născut, mi se pare că timpul meu s-a comprimat mult de când a venit al doilea bebe, dar mi-am propus să nu treacă nicio zi fără sport… iar alergatul de la un copil la altul nu se pune", a scris fosta "vecină" de la Neatza pe Instagram.

În timpul celei de-a doua sarcini, Flavia nu a făcut foarte mult sport, în schimb a mers la masaj. „Atâta timp cât nu masezi burta sau nu stai pe spate și adaptezi masajul nevoilor, nu este nicio problemă cu masajul. Important este să faci orice lucru te face să te simți bine”, a adăugat Flavia. 

image
image
image
image
image
image
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
banner Vladuta Lupau png
image
actualitate.net
image
actualitate.net