Familia e în stare de șoc. «Marcel Toader muncea și fuma mult, avea stresul banilor și își neglija sănătatea»

marcel-toader.jpg

marcel-toader
Marcel Toader, înmormântat în cimitirul de la Cumpăna, Constanța
foto: Sever Gheorghe

Dispariția prematură a lui Marcel Toader, la numai 56 de ani, a lăsat un gol imens în inimile celor apropiați, iar familia încă nu-și revine din șoc. Pentru Maximilian, fiul lui, și Rădița, mama afaceristului, urmează o zi cumplită. Miercuri, 7 august, Marcel Toader va fi înmormântat la Cumpăna, lângă Constanța. Apropiații săi ne-au povestit cum a încercat fosta soție, Maria Constantin, să-l facă să își schimbe stilul de viață. Din păcate, nu a reușit.

Marcel Toader a murit pe 3 august, la doar 56 de ani, în urma unui infarct. În momentul fatidic, el se afla la Periș, Ilfov, în casa avocatului său, iar echipajul SMURD sosit la fața locului nu a mai putut face nimic, deși manevrele de resuscitare au durat 57 de minute. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Marcel Toader a fost depus azi, 5 august, la capela Cimitirului Bellu, din București, iar înmormântarea va avea loc în localitatea Cumpăna, de lângă Constanța, acolo unde familia are loc de veci.

Apropiații nu își explică faptul că un fost sportiv de performanță, un munte de om cum era Marcel, a putut fi secerat în doar câteva secunde. Din păcate, omul de afaceri avea antecedente cu inima, iar în urmă cu 7 ani a trecut printr-o mare cumpănă.

În 2012 a suferit un infarct și i-a fost montat un stent

În anul 2012, pe vremea când era cu Gabriela Cristea, fostul rugbist a scăpat ca prin urechile acului, după ce a suferit un infarct. El se afla la un târg de nunți, acolo unde fosta lui soție avea un stand. După ce i s-a făcut rău, apropiații au chemat imediat salvarea, iar medicii de la Spitalul Militar l-au băgat de urgență în sala de operații. Doctorii i-au montat un stent, iar intervenția a fost una care i-a salvat viața. La acea vreme, Marcel Toader nu a dorit să dezvăluie că a avut probleme grave de sănătate, iar soția lui de atunci, Gabriela Cristea, a negat informația. În 2018 însă, fostul sportiv a recunoscut cele întâmplate. 

  • marcel-toader
    Marcel Toader, înmormântat în cimitirul de la Cumpăna, Constanța
    foto: Sever Gheorghe
  • marcel toader
    foto: Sever Gheorghe
  • marcel toader bellu
    Maximilian Toader (stânga)
    foto: Sever Gheorghe
  • marcel toader bellu
    Marcel Toader va fi înmormântat miercuri, la Cumpăna, lângă Constanța
    foto: Sever Gheorghe
  • marcel toader capela
    Maximilian Toader este răvășit de durere
    foto: Sever Gheorghe
  • marcel toader capela
    Apropiații au venit cu flori și cu coroane
    foto: Sever Gheorghe
  • Maximize

1/6

„Am avut un infarct, am fost internat, mi s-a pus un stent. În ultimii doi ani am întrerupt medicamentaţia pentru că eu consider că prea multă nu e bună. Am zis acum o lună şi ceva să fac un set de analize generale. Am fost la Constanţa am făcut analize de sânge, am venit la Bucureşti la o clinică specializată şi au descoperit că unde a fost ţesutul necrozat se întâmplă nişte fluctuaţii de ritm ale inimii şi trebuie să am o intervenţie chirurgicală peste vreo două luni de zile. Inima mea e puternică încă”, a declarat Marcel Toader, anul trecut.

maria-constantin-marcel-toader.jpg

maria consantin si marcel toader
Maria Constantin şi Marcel Toader au divorţat în toamna anului 2017
Foto:Arhivă personală

Maria Constantin l-a bătut la cap să aibă grijă de el

Cea care s-a ținut scai de capul lui să aibă mai multă grijă de sănătate a fost Maria Constantin, femeia de care Marcel Toader a divorțat în 2017, după o căsnicie de doi ani. Apropiații cuplului ne-au povestit ieri cum solista de muzică populară este descumpănită de faptul că Marcel își neglija sănătatea. „Maria a tot încercat să îl schimbe. Marcel fuma mult, muncea mult, era mereu stresat de bani, își stopase medicația și se neglija. Pierdea nopțile, era stresat, toate acestea fiind extrem de nocive pentru un suferind cu inima. În ultima vreme s-au strâns și problemele și datoriile de la apartamentul din Brezoianu”, ne-au spus sursele noastre. Maria Constantin nu a dorit să comenteze, singura ei reacție fiind aceea de la aflarea veștii că Marcel nu mai este. „Sunt înmărmurită de durere“, au fost vorbele Mariei Constantin pentru Huff.ro.

Citește și:

Marcel Toader a murit cu o mare dorință neîmplinită. Ce îi mărturisea fiului de ziua lui

Reacția Gabrielei Cristea după moartea lui Marcel Toader: «Nu o să merg la înmormântare»

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

 

 

 

Loading...

Citește și

  • marcel toader fiu maximilian

    Orice s-ar putea spune despre Marcel Toader, numai că n-ar fi fost un tată bun, nu. Omul de afaceri își iubea nespus unicul fiu, pe Maximilian (22 de ani), cu care a avut o relație extrem de apropiată. Totuși, Marcel Toader a tânjit toată viața și după o fetiță, pentru care avea pregătit și un nume, dar iată că nici una dintre marile lui iubiri nu a reușit să-l facă tătic pentru a doua oară.

  • Omul de afaceri Marcel Toader a murit sâmbătă după-amiază, 3 august, la doar 56 de ani, în urma unui infarct. Marcel se afla în vizită la niște prieteni din Periș, Ilfov, în momentul tragediei. Prietenii și apropiații lui Toader sunt încă în stare de șoc după ce au primit trista veste, având în vedere că nimeni nu se aștepta ca acesta să se stingă din viață atât de devreme.