Dieta Adelei Popescu. Cum a scăpat de kilogramele acumulate după sarcină

Ultima actualizare:
Adela Popescu s-a cântărit înainte să plece la maternitate
Adela Popescu s-a cântărit înainte să plece la maternitate

Gazda emisiunii ”Vorbește lumea” a reușit să slăbească 10 kilograme în numai o lună după ce a născut. Altfel spus, Adela Popescu a reușit să scape de o bună parte din kilogramele acumulate în sarcină într-un timp mult mai scurt decât după prima naștere, iar dieta pare să fie fost aceeași.

Cine spune că la al doilea copil totul e mai ușor, are mare dreptate. Din toate punctele de vedere, de la grijile pentru bebelușul nou venit pe lume până la preocuparea pentru kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Adela Popescu poate confirma. A slăbit într-o lună după a doua sarcină cât a slăbit în două după prima.

Dieta Adelei Popescu. Cât a slăbit după a doua sarcină

Adela Popescu s-a îngrășat la fel de mult în cele două sarcini, dar a slăbit într-un ritm diferit după ce a născut. După ce l-a născut pe Alexandru, în vara lui 2016, Adela a pierdut 11 kilograme în două luni. Vedeta s-a declarat foarte mulțumită la vremea respectivă, mai ales că nu făcuse minic special ca să slăbească. La fel ca la majoritatea mămicilor, funcționase și la ea rețeta oboselii accentuate din primele luni cu bebelușul acasă.

Atât îi indică Adelei Popescu cântarul la o lună după naştere
Atât îi indică Adelei Popescu cântarul la o lună după naştere

Adela Popescu nu evit[ preparatele cu multe calorii
Adela Popescu nu evit[ preparatele cu multe calorii

„Toţi oamenii m-au sfătuit să nu fac efort prea mare atâta timp cât alăptez, pentru că există riscul să pierd lactaţia, ceea ce nu îmi doresc. Am dat jos, totuşi, câteva kilograme, pe bază de oboseală. În două luni şi jumate am slăbit 11 kilograme fără să fac nimic special, nu am ţinut nici dieta şi nu am făcut nici sport”, a dezvăluit Adela Popescu în 2016.

Acum, la numai o lună după ce l-a adus pe lume pe Andrei, cel de-al doilea copil al ei și al lui Radu Vâlcan, Adela a reușit să dea jos deja 10 kilograme. Semn că, într-adevăr, la al doilea copil totul e mai ușor.

Nici de data aceasta Adela nu pare să-și fi modificat dieta cu intenția de a slăbi, dacă e să ne luăm după ”jurnalul” ei gastronomic de pe Instagram. De la începutul anului, gazda emisiunii ”Vorbește lumea” de la Pro TV s-a lăudat că a mâncat numai preparate bogate în calorii, pe care orice femeie dornică să slăbească le-ar fi evitat: fasole cu murături și fondue (un amestec de brânzeturi grase topite, cu pâine prăjită). Unde mai pui că vedeta și-a însoțit mesele și cu un pahar de vin alb, lucru categoric interzis în curele de slăbire.


    Adela Popescu nu evită preparatele cu multe caloriifoto: arhivă personală/Instagram
Adela Popescu nu evită preparatele cu multe caloriifoto: arhivă personală/Instagram

Dieta Adelei Popescu. A apelat la un nutriționist

E drept că, în urmă cu câțiva ani, când încă nu se punea problema unei sarcini, Adela s-a confruntat cu perspectiva de a da jos câteva kilograme după mesele bogate de Sărbători. Îngrijorată că, la o înălțime de 1,65 m ajunsese să cântărească 57 kg, vedeta a apelat la ajutorul unui medic nutriționist, care, după mai multe analize și măsurători, i-a făcut o dietă personalizată. Adela a evitat să ofere mai multe detalii, tocmai pentru că era vorba despre un plan personalizat, care altcuiva, cu alte date fizice, ar fi riscat să-i facă mai mult rău decât bine.

Citește și:

Adela Popescu, despre experiența nașterii: «Voiam să le spun să-mi facă cezariană, însă nu mai aveam glas»

Ce reacție a avut fiul cel mare al Adelei Popescu când și-a cunoscut fratele nou-născut

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net