Cine sunt nașii micuței Josephine. Smiley și Gina Pistol s-au înrudit cu doi prosperi oameni de afaceri. Poze noi de la botez

gina-pistol-nasi.jpg

Gina Pistol, la slujba de botez, încadrată de nașii lui Josephine, Diana și Marcel Martinaș
foto: Instagram

Au prieteni în toată lumea mondenă, în televiziuni sau în muzică, însă Smiley și Gina Pistol au ales doi oameni de suflet drept nași pentru fiica lor. Aceștia sunt Diana și Marcel Martinaș, care dețin compania timișoreană de distribuție Blue Diamond Generation.

Încă se vorbește despre botezul pe care Smiley (37 de ani) și Gina Pistol (40 de ani) l-au organizat pentru fiica lor, micuța Josephine, în vârstă de 3 luni. Discretă, relaxată, fără cămăși la dungă sau rochii de seară, petrecerea a trecut testul bunului gust, iar invitații s-au simțit ca la un grătar cu prietenii. De altfel, chiar asta a și fost în meniu, de care s-a ocupat prietenul Ginei Pistol, Cătălin Scărlătescu, și echipa lui. "Nu doar pentru că ești prietenul meu. Însă vreau să îți mulțumesc pentru că am avut cele mai gustoase preparate la grătar. N-o spun numai eu, ci toți cei care au mâncat grătar. Băi, ce-i al lui este al lui", a scris Gina pe Instagram.

gina-pistol2.jpg

Smiley și Gina Pistol, la petrecerea de botez
foto: Instagram

Cine sunt și cu ce se ocupă Diana și Marcel Martinaș, nașii lui Josephine

Miercuri seara, Gina Pistol a publicat pe Instagram imagini de la cheful care a avut loc duminică, 20 iunie, într-un restaurant nou și puțin știut, din Paradisul Verde, Corbeanca. Pozele transmit voie bună, dar și emoție, iar prezentatoarea de la "Chefi la cuțite" (Antena 1), acum în concediu de maternitate, ne-a făcut cunoștință și cu nașii. Părinții spirituali ai micuței Josephine sunt doi timișoreni înstăriți, a căror afacere este considerată unul din cele mai bune start-up-uri la nivel național.

gina-pistol-smiley-botez.jpg

Smiley și Gina Pistol, emoționați, în biserică
foto: Instagram

Este vorba despre Diana Vitan și Marcel Martinaș, și ei părinți la rândul lor, care în 2013 au lansat compania de distribuție Blue Diamond Generation. Potrivit Renașterea.ro, afacerea a atins primul milion de euro ca cifră de afaceri și 10.000 de parteneri în toată țara, la doar un an de la lansarea pe piață. Compania distribuie, în sistem MLM (multi-level marketing), produse din categoria sănătate, îngrijire, terapie şi frumuseţe, produse pentru locuinţă. Cu un an înainte, în 2012, nașa lui Josephine inaugurează Diana Vitan – Consulting & Training, lansând pachete educaționale pe vânzări, public speaking, poziționare și dezvoltare personală.

smiley-gina-pistol.jpg

Imagini emoționante, dar și și haioase, de la botezul lui Josephine
foto: Instagram

Smiley și Gina Pistol și-au botezat fetița în mare secret. Cum i-a dat de gol Andreea Bănică

Imagini de la botezul fetiței lui Smiley și a Ginei Pistol. Invitații au sărit în piscină

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1