Cinci secrete ca să arăți ca Oana Zăvoranu la 46 de ani. «Toată lumea îmi spune că întineresc»

oana_zavoranu.jpg

oana zavoranu serial sacrificiul
Oana Zăvoranu, fericită pe platourile de filmare
foto: arhiva personală

Oana Zăvoranu (46 de ani) revine din această toamnă pe micile ecrane, de data aceasta la Antena 1, în serialul „Sacrificiul”, produs de Ruxandra Ion. Ne-am întâlnit cu actriţa la evenimentul de gală de la Palatul Mogoşoaia, acolo unde s-a vizionat primul episod al serialului. Am povestit despre viaţă, afaceri, despre cum se întreţine, despre ce spune soţul ei, Alex Ashraf, legat de noul ei angajament, care va debuta pe ecrane pe 11 și 12 septembrie.

Click!: Te ştim de peste 15 ani, de când ai jucat în „Numai iubirea”, şi acum te vedem în serialul „Sacrificiul”, unde eşti Diva.

Oana Zăvoranu: Am fost mereu divă (zâmbeşte), acum sunt şi intitulată Diva (așa se numește personajul ei).

Foarte mulţi se întrebau de ce acum nişte ani ți se spunea Querida. De unde acest nume?

De la Şerban Huidu, din cauza faptului că pe vremea aceea erau telenovelele la modă, era la modă tot ce venea din America de Sud. El mi-a zis Querida într-un mod ironic şi s-a legat bine.

oana-zavoranu-sacrificiul4.jpg

Oana Zăvoranu, la avanpremiera serialului „Sacrificiul”
Foto: Gheorghe Chelu

Ai fost şi eşti foarte frumoasă. Ai găsit elixirul tinereţii veşnice?

Toată lumea mă întreabă, dar pur şi simplu am grijă de mine, nu beau,  nu fumez, asta am făcut dintotdeauna, beau lapte. Nu merg la sală. Dar am un ritual, de trei ori pe săptămână merg la nişte masaje şi la nişte proceduri anticelulitice şi de electrostimulare. Mă dau cu cremă, mă demachiez în fiecare zi, dar nu ţin dietă sau cură de slăbire.

Diva, personajul tău din “Sacrificiul”, este o femeie de afaceri?

Are şi afaceri, este afaceristă. În octombrie, eu, Oana, voi începe să filmez pentru linia mea de haine, pe care o voi lansa şi care se va numi ozfashionbydiva. Dacă îmi ajută Dumnezeu, îmi lansez şi al doilea parfum, pentru că primul a fost un mare succes. Diva din serial învârte nişte chestii, dar ea trăieşte foarte mult dintr-o glorie imensă. A fost actriţă, a prezentat nişte emisiuni şi a participat la câteva reality-showuri. Nu știu exact ce afaceri face.

oana-zavoranu_3.jpg

oana zavoranu sofer
Oana Zăvoranu și-a îmbrăcat șoferul cu haine din colecția creată de ea
foto: Gheorghe Chelu

Aţi reeditat scena cu trandafirul din piscină, realizată pentru „Numai iubirea” (2004).

Da, a fost ideea Ruxandrei Ion, producătoarea serialului, care a spus că simte să facem un remake a acestei secvenţe. Uite, mi se face pielea de găină când o revăd. Mulţi m-au întrebat pe Instagram dacă e aceeaşi săritură din „Numai iubirea”. Am postat poze din ambii ani.

Alex, soţul tău, e aici cu tine. El a văzut „Numai iubirea”?

De vreo câteva ori, şi pe YouTube, şi la TV! I-a plăcut ce am făcut. Ne-am uitat chiar şi împreună.

Tu ai nişte scene fierbinţi cu Conrad Mericoffer, partenerul tău din “Sacrificiul”.

Ştiu ce vrei să mă întrebi (zâmbeşte). Un bărbat care te iubeşte nu numai că are încredere în tine, dar te şi susţine, şi nu te trage înapoi. Un bărbat care te iubeşte,e mândru de tine, niciodată nu o să spună că te pupi cu cut[rescu, Dacă eşti actriţă, trebuie să te pupi şi cu cutare. Dacă mă luai croitoreasă şi mă pupam cu cineva, atunci era o problemă. Alex este foarte mândru de mine, se bucură şi văd în ochii lui fericire, mulţumire şi ce bine, că meritam acest lucru.      

Şi-a îmbrăcat şoferul cu hainele din colecţia “Diva”

Oana Zăvoranu a fost însoţită la vizionarea de presă a serialului “Sacrificiul”, produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, de soţul ei, dar şi de şoferul ei. Acesta lucrează de 3 ani pentru actriţă şi în acea seară a fost şi model, nu numai şofer pentru şefa lui. Pentru că tânărul a purtat un tricou pe care apăreau toate emblemele afacerii Oanei Zăvoranu: logo-ul, site-ul, iar pe spate era numele serialului “Sacrificiul”. Tânărul, pe care îl cheamă Alex, ca pe soțul Oanei, ne-a spus că a mai fost în centrul atenţiei când i s-a luat carnetul şi a mai apărut prin tabloide, dar şi că a fost în marea de oameni din Dorobanţi, atunci când şefa lui a donat haine și accesorii personale.

Citește și:

Oana Zăvoranu se teme de furia tinerelor: «Am 50 de genţi de firmă!»

Oana Zăvoranu are iubit tânăr şi în serialul “Sacrificiul”

 

Loading...

Citește și