Ce vor face CRBL și Oase cu premiul de 30.000 de euro, de la Asia Express

12-11.jpg

CRBL, alias Eduard Mihail Andreianu, şi Oase, alias Ionuţ Dongo, au plâns de fericire în momentul în care au fost desemnaţi marii câştigători

O ţară întreagă a stat cu sufletul la gură, marţi seară, 16 aprilie, pentru a afla câştigătorii marelui premiu de 30.000 de euro, pus în joc la concursul Asia Express (Antena 1). Finala de infarct s-a dat între echipele Ruby&Robert şi CRBL&Oase, cei din urmă detaşându-se net. Click! a aflat ce planuri au CRBL şi Oase cu banii, după aventura de pomină.

CRBL, alias Eduard Mihail Andreianu (40 de ani), şi Oase, alias Ionuţ Dongocâştigătorii celui de-al doilea sezon al reality-show-ului “Asia Express”, au dezvăluit pentru Click! despre investiţiile pe care le vor face din banii câştigaţi la aventura din India şi din Sri Lanka.

„O să investesc banii în muzică. Am lansat acum piesa «Ele vor», am filmat clipul în Dubai, filmat chiar de Oase. Pentru cei care nu ştiu, el e super pasionat de zona asta de video şi de montaj şi nu e pentru prima oară când colaborăm”, ne-a spus CRBL.

12-45.jpg

CRBL şi Oase sunt pasionaţi şi de kendama

 

Cât îl priveşte pe Oase, el are cu totul alte planuri: “Eu îmi doresc foarte mult să îmi deschid un bar”. CRBL şi Oase sunt prieteni la cataramă şi intenţionează ca, în viitorul apropiat, să îşi facă amândoi un “tatuaj câştigător”, cu logo-ul “Asia Express”.

12-44.jpg

Ambii sunt plini de tatuaje, dar vor să-şi facă şi unul comun, cu logo-ul emisiunii

 

După ce au revenit din India, Oase şi-a tatuat pe picior un tuk-tuk (n.r-celebrul vehicul cu trei roţi cu care turiştii sunt plimbaţi în Asia), care să îi amintească mereu de ambiţia cu care a continuat concursul, după accidentul produs de Ana Morodan. Cât despre celelalte tatuaje, acesta le-a pierdut numărul, având atât lupi, cât şi elefanţi. 

12-follow-up-finals-asiaexpress2-7.jpg

Au învăţat dansurile tradiţionale din Asia

 

Oase şi CRBL, şi el plin de desene pe trup, susţin că aventura din Asia le-a sudat şi mai mult prietenia, chiar dacă au fost nevoiţi să bea urină de vacă, să facă autostopul sau să doarmă pe jos: “Suntem prieteni cam de 14-15 ani, de foarte mult timp. El fost fan trupa Simplu, a fost fan CRBL, breakdance-ul ne-a unit. După care, vinovaţi pentru tot fenomenul Kendama România suntem tot noi doi. E cel mai bun prieten al meu şi prietenii se număra pe degetele de la o mână”, ne-a mai povestit CRBL.

La rândul său, Oase, pe numele său adevărat Ionuţ Dongo, ne-a vorbit despre amiciţia lor: “Nu prea am dansat pe aceeaşi scenă, pentru că el nu mă lua cu el, nu prea mă băga în seamă”. CRBL a completat: “În 2004 am deschis şcoala de dans în Bucureşti şi am avut două trupe, una de street dance, şi una de breakdance. Aveam multe evenimente cu street dance-ul. El era roata de rezervă!

 

Şi am făcut împreună multe, mi-a regizat multe videoclipuri, noi am făcut treabă şi pe partea de video. Am făcut multe împreună, de la a pleca în Vamă cu câţiva lei în buzunar, până la a dormi pe plajă. Avem multe poveşti, multe petreceri, multe băute. Cea mai mare nebunie a fost să ne acceptăm unul pe celălalt”. Cât despre experienţa “Asia Express”, ei au menţionat, la unison: “Nu aveam nici o şansă să ne întoarcem certaţi din India. Au trecut atâţia ani de când ne ştim şi nu ne-am certat. CRBL a slăbit 10 kg, eu, 6-7 kilograme”. CRBL susţine că fiica lui, Alessia, în vârstă de 8 ani, i-a dus dorul: ”Ea a ţinut un calendar în care a bifat fiecare zi petrecută fără tatăl ei”. 

Loading...

Citește și

  • ruby iubit robert asia express

    Ruby și iubitul ei, Adrian Robert Grigoriță, au participat recent la reality-showul „Asia Express” (Antena 1), însă puțini știu cu ce se ocupă cu adevărat tânărul care s-a remarcat în ipostaze fierbinți alături de artistă, în videoclipul melodiei „Stinge lumina”.

  • Prima parte a etapei finale a celui mai dur reality show din Asia Express – Drumul Elefantului a dus aventura la un alt nivel, iar cele trei echipe care au reuşit sã ajungã pânã aici s-au arãtat încã de asearã dispuse sã facã orice pentru a pune mâna pe trofeu şi pe marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Din păcate, Cocuța și Bogdan au fost eliminați de la Asia Express, lăsându-i pe Ruby, iubitul ei, Robert, CRBL și Oase să se lupte în marea finală.