Amalia Năstase a renunțat la dietă după ce a slăbit 32 kg. Ce face pentru a nu cădea pradă tentațiilor

amalia_nastase.jpg

amalia nastase
Amalia Năstase a slăbit 32 de kilograme într-un an
Foto: arhivă personală

De ceva timp, Amalia a renunțat la dietă, însă a învățat să mănânce controlat, sănătos, fără excese. Ba mai mult, chiar dacă medicul i-a dat undă verde pentru a profita de micile plăceri gastronomice o dată pe săptămână, aceasta nu vrea să "derapeze" de la ceea ce și-a însușit, așa că se mulțumește doar să miroasă prăjiturile. Nu le gustă chiar dacă le gătește pentru familie, căci nu vrea să calce strâmb nici măcar o dată. Tăria ei este cu atât mai mare cu cât iubește preparatele dulci și pâinea, lucruri la care a renunțat de tot.

„Am 32 kg în minus, nu mai țin dietă, dar am grijă la ce mănânc. Nu mănânc zahăr, pâine, cartofi. E un stil de viață, nu mai poți să te întorci la ce mâncai înainte când ai avut un stil haotic. O să țin cont toată viața de aceste mâncăruri, pe care nu le mai pot mânca. Am renunțat la prăjituri și pâine. Pâinea pentru mine e ceva așa, pâinea, grisine, covrigi, croissante și acum am apă în gură, dar rezist”, a declarat Amalia Năstase pentru Libertatea.

amalia_nastase_a_slabit.jpg

amalia nastase a slabit
Amalia Năstase a dat jos peste 30 de kilograme după ce și-a schimbat total dieta și stilul de viață
Foto: arhivă personală

 

 

„Doctorul mi-a zis să mănânc o dată pe săptămână ce vreau eu, dar eu nu vreau să fac asta, pentru că mi-e frică, dacă intru în ele, se termină. Eu gătesc foarte multe dulciuri pentru acasă: tarte, cozonaci, eclere. Deci eu le fac, nu le gust. Le fac pentru fete, pentru Răzvan, pentru prieteni. Rezist. Eu sunt un om care dacă miroase sau vede dulciuri se liniștește. Când mănâncă ceva Răzvan sau fetele, iau și eu și miros", a mai spus Amalia pentru sursa citată.

Ce este dieta oloproteică

amalia_nastase_dulciuri.jpg

amalia nastase dulciuri
Amalia Năstase a renunțat de tot la dulciuri. Se mulțumește doar să le miroasă
Foto: captură Instagram

 

Dieta oloproteică, denumită liposucţia alimentară, ajută la eliminarea grăsimii acumulate în zona abdominală şi se bazează pe două componente esenţiale. Vorbim despre dieta alimentară şi terapia cu suplimente alimentare proteice, cu vitamine, minerale şi colagen. Are o durată de 21 până la 28 de zile, timp în care se scot din alimentaţie zahărul şi carbohidraţii. 

Dacă unii pacienți pot avea trei mese pe zi, alții pot avea doar două. Ține de greutatea pe care o au, de anumite reglaje care trebuie făcute în organism și de cât trebuie și își doresc să slăbească.

amalia_nastase.png

Sursa foto: Facebook

 

Amalia a ţinut dieta oloproteică, în care poţi mânca iepure, carne slabă de viţel, vită, file de porc slab, dar şi piept de pui sau de curcan ori peşte dorada, cod sau somon sălbatic, creveţi, cod, anşoa, ştiucă, merluciu, biban, ton, sepie, calamar, în gramaje variabile pentru fiecare pacient în parte şi la mese stabilite individual, cu medicul. La capitolul legume există o listă generoasă: anghinare, fenicul, flori de dovleac, andive, ciuperci, vinete, napi, ridichi, varză, dovlecei, roşii de salată, zucchini, ardei gras, mărar, salate, spanac, frunze de sfeclă. Medicii permit şi combinaţiile de carne şi legume.


Citește și:

Amalia Năstase, de la poza care a făcut-o să slăbească, până la silueta mult visată. Cum arată cu 30 de kilograme în minus

Dieta strictă cu care Amalia Năstase a slăbit 20 de kg în nici 3 luni. «Când am mâncat primul măr, parcă am mâncat ambrozie»

 

 

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Citește și

  • amalia nastase slaba

    Toți ochii sunt aţintiţi asupra Amaliei Năstase şi pe bună dreptate. Este jovială, dar şi mai subțire cu 22 de kilograme. Din martie și până acum, după încercări repetate de a ţine diferite regimuri alimentare, Amalia Năstase a intrat într-un programul medical și nutrițional al profesorului italian Giuseppe Castaldo, adaptat nevoilor ei. Este vorba despre dieta oloproteică cu care a slăbit spectaculos.

  • amalia nastase

    Amalia Năstase poate urca lejer pe podium! A slăbit 30 de kilograme cu dieta oloproteică pe care o urmează deja din această primăvară şi continuă să ne surprindă cu fiecare apariţie a sa. Invitată la Kanal d, bruneta a apărut într-o rochie de vară, decoltată şi mulată, care i-a pus în evidenţă talia de viespe. Se află în cea de-a 170 zi de dietă şi nu se mai opreşte din slăbit.

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5