Cum se simte Amalia Năstase după ce a slăbit 22 de kg cu dieta oloproteică. Tot ce trebuie să ştiţi despre regim

Ultima actualizare:

    Amalia Năstase a slăbit 22 de kilogrameFoto: Radu Popa
Amalia Năstase a slăbit 22 de kilogrameFoto: Radu Popa

Toți ochii sunt aţintiţi asupra Amaliei Năstase şi pe bună dreptate. Este jovială, dar şi mai subțire cu 22 de kilograme. Din martie și până acum, după încercări repetate de a ţine diferite regimuri alimentare, Amalia Năstase a intrat într-un programul medical și nutrițional al profesorului italian Giuseppe Castaldo, adaptat nevoilor ei. Este vorba despre dieta oloproteică cu care a slăbit spectaculos.

Amalia Năstase este la dietă de trei luni. A slăbit 22 de kilograme şi îşi doreşte să mai dea jos măcar jumătate din cât a reuşit până acum. Dieta oloproteică este regimul cu care femeia de afaceri a ajuns la 75 de kilograme, dar începutul a fost extrem de greu.   

“În prima zi eram ca în prima zi în tabără, nu îmi plăcea nimic. Ba eram balonată, ba îmi era foame. Din ziua a treia, am inceput să fiu foarte zen cu mâncarea. Nici nu îmi mai era foame pentru masa de prânz. Toate suplimentele pe care le iau își fac treaba. Dieta aceasta rezolvă și alte probleme, nu doar pe cele cu greutatea. Începi să dormi mai bine, să ai mintea mai clară, să te trezesti odihnit și să ai energie toată ziua. Am câștigat ceva ce căutam de câțiva ani, să nu mai mănânc când nu îmi e foame de la stomac”, a explicat Amalia Năstase, care urmează acest regim sub îndrumarea celor de la clinica Cronos Med. 

Amalia Năstase, alături de medicii care au ajutat-o să slăbească
Amalia Năstase, alături de medicii care au ajutat-o să slăbească

Dieta oloproteică, denumită liposucţia alimentară, ajută la eliminarea grăsimii acumulate în zona abdominală şi se bazează pe două componente esenţiale. Vorbim despre dieta alimentară şi terapia cu suplimente alimentare proteice, cu vitamine, minerale şi colagen. Are o durată de 21 până la 28 de zile, timp în care se scot din alimentaţie zahărul şi carbohidraţii. 

Cine nu poate urma dieta oloproteică

Pacienții nu pot începe această dietoterapie fără o serie de analize de bază, mai ales că ea se personalizează în funcție de afecțiunile, greutatea și obiectivele fiecăruia dintre cei ce vor să o urmeze. Dieta oloproteică este contraindicată femeilor gravide, mamelor care alăpteză, pacienților diabetic insulinodependenți, celor cu insuficiență hepatică gravă, celor cu insuficință cardiacă sau cu un infarct produs în ultimele 12 luni și pacienților cu cancer. 

Alimente permise în dieta oloproteică

Dacă unii pacienți pot avea trei mese pe zi, alții pot avea doar două. Ține de greutatea pe care o au, de anumite reglaje care trebuie făcute în organism și de cât trebuie și își doresc să slăbească.

Amalia Năstase mai vrea să slăbească 10-15 kg
Amalia Năstase mai vrea să slăbească 10-15 kg

Mesele lor pot arăta destul de diversificat chiar şi doar cu carne şi legume. Sunt recomandate carne slabă de vițel, vită, iepure, file de porc slab, dar și piept de pui sau de curcan ori pește dorada, cod sau somon sălbatic, creveți, cod, anșoa, știucă, merluciu, biban, ton, sepie, calamar, în gramaje variabile pentru fiecare pacient în parte și la mese stabilite individual, cu medicul.

La capitolul lugume există o listă destul de lungă. Regăsim în ea anghinare, fenicul, flori de dovleac, andive, ciuperci, vinete, napi, ridichi, varză, dovlecei, roșii de salată, zucchini, ardei gras, mărar, salate, spanac, frunze de sfeclă. Medicii permit combinaţiile de carne şi legume.  

Ponturi în dieta oloproteică

Ca să nu vi se pară că trebuie mereu să vă supuneţi unui plan alimentar strict, specialiştii vă permit şi câteva recompense. Două cafele pe zi sau chiar mai multe dacă sunt decofeinizate. Toată dieta este completată de o hidratare corespunzătoare. Se bea 2-3 litri de apă zilnic. Se poate consuma ceai verde îndulcit cu stevie sau sucrioză. Sunt recomandate ceaiurile calde de ghimbir, muşeţel sau păducel.   

Pentru asezonarea legumelor, salatelor, a cărnii, dar și a băuturilor, se pot folosi lămâia, oțetul de mere, usturoiul, ceapa, diferite condimente, de la scorțisoară, turmeric, cuișoare, nucșoară, la frunze de dafin și ardei iute. Nu se consumă bomboane sau gumă de mestecat, chiar dacă se menționează că acestea nu conțin zaharuri. Sub nicio formă nu este recomadat alcoolul şi nici băuturi cu un conținut ridicat de zahăr, precum carbogazoasele sau sucurile de portocale.

La finalul perioadei de dietă, se pot reintroduce carbohidraţii, dar în cantităţi foarte mici. Specialiştii recomandă dieta mediteraneană.

Citeşte şi:

Cum a decis Amalia Năstase să slăbească 30 de kg: «Stima de sine începuse să scadă»

Amalia Năstase a luat o decizie drastică: „Nu mai suport să fiu grasă“! Cu ce dietă slăbeşte?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
copii adela popescu radu valcan jpg
cub alex dobrescu png
image png
delia budeanu colaj arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net