Simona Halep, cu iubitul la Cotroceni. A fost decorată de președintele Klaus Iohannis

Ultima actualizare:

    Simona Halep, alături de iubit, dar și de părinți, împreună cu Președintele IohannisFOTO: Inquam Photos
Simona Halep, alături de iubit, dar și de părinți, împreună cu Președintele IohannisFOTO: Inquam Photos

Simona Halep a fost decorată marţi, de Președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul ”Steaua României”. La ceremonia care a avut loc la Cotroceni, campioana de la Wimbledon a fost însoțită de proaspătul său iubit, Toni Iuruc (40 de ani).

Pentru prima dată de la dezvăluirea relației, Simona Halep și-a scos iubitul în public la o ceremonie oficială. Ei mai fost surprinși de fotoreporterii Click! sărutându-se tandru pe plaja de la Mamaia. Apoi, săptămâna trecută, au fost împreună în vacanță în Grecia, iar marți au fost, tot împreună, la Cotroceni. Alături de ei au fost prezenți și părinții Simonei Halep, dar și membrii echipei, ai Federației Române de Tenis sau Ilie Năstase și soția acestuia.

Relația celor doi este de dată recentă, dar pare să aibă legătură cu relaxarea atât de mult invocată de Simona în conferințele de presă de la Wimbledon. Omul de afaceri Toni Iuruc i-a fost tot timpul aproape sportivei noastre, atât în timpul antrenamentelor, cât și la meciurile oficiale, având grijă însă să păstreze o distanță considerabilă, pentru a nu da de bănuit și pentru a nu muta atenția jurnaliștilor de la jocul de pe teren la schimbările din viața amoroasă a Simonei.

Iuruc apare și în imaginile de la balul organizat la Wimbledon în cinstea câștigătorilor din acest an, chiar dacă a avut grijă să nu se așeze niciodată lângă Simona, ci lângă prietena acesteia, actrița Irina Antonie, partenera de viață lui Cosmin Hodor, manager de comunicare în echipa Simonei.

Cine este Toni Iuruc

În vârstă de 40 de ani, Toni Iuruc este un om de afaceri machedon, cu o avere considerabilă și cu mai multe firme deschise în România. Conform Cancan, în 2002, Iuruc a înființat agenția AdVenture, care s-a ocupat de prima campanie electorală a lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei

Klaus Iohannis i-a felicitat pe părinții Simonei Halep

"Avem în faţa noastră o mare campioană, care a oferit românilor o mare bucurie şi un exemplu de nepreţuit. Dragă Simona Halep, aţi scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc în doar 55 de minute la Wimbledon. Vă felicit din toată inima. A fost mai mult decât un meci, a fost o lecţie de concentrare, de forţă fizică şi ambiţie. Vă mulţumesc în numele românilor, pentru modul în care promovaţi ţara noastră şi sportul românesc. Doamnă şi domnule Halep, vă felicit, pentru că aţi crescut nu doar un mare sportiv, ci un om minunat, cu o conduită exemplară pe teren şi în afara lui. Felicit şi echipa care i-a fost alături. Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din toate timpurile, prin puterea exemplului, reprezentaţi un mare model pentru toţi tinerii. Dragă Simona, performanţa la care aţi ajuns este datorită dumneavoastră şi familiei. Cel mai recent exemplu este că aţi câştigat un turneu pe iarbă, deşi nu avem aşa ceva în România. Vă doresc să aveţi parte de succes în tot ceea ce faceţi. De azi înainte când spui Halep spui România şi când spui România spui Halep. Vă felicit şi vă mulţumesc", a declarat preşedintele Iohannis.

Simona Halep a fost decorată de președintele Klaus Iohannis
Simona Halep a fost decorată de președintele Klaus Iohannis

Simona Halep: ”Sper să inspir copiii, sunt mândră că sunt româncă”

"Vă mulţumesc. Este o mare onoare. Sper să inspir copiii, să le transmit plăcerea de a practica acest sport, care te ajută şi la dezvoltarea personală. Mulţumesc familiei mele, antrenorilor mei, echipei mele, lui Daniel Dobre, dar şi lui Darren Cahill, românilor de pretutindeni, mulţumesc pentru energia pozitivă. Sunt mândră că sunt româncă, sper să inspir toţi copiii pe mai departe. Sunt foarte emoţionată, este mai greu ca la finala de la Wimbledon", a declarat la rândul său Simona Halep.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, la 13 iulie, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anul trecut turneul de la Roland Garros.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net