Ultimele cuvinte ale Alexandrei, rostite la 112: «Vine, vine»

Ultima actualizare:

    Principalul suspect a fost arestat pentru 30 de zileFoto: Inquam Photos
Principalul suspect a fost arestat pentru 30 de zileFoto: Inquam Photos

O ţară întreagă este în continuare în stare de şoc după crima oribilă de la Caracal, unde o fată de 15 ani a fost răpită, sechestrată şi măcelărită. Multe întrebări au rămas deocamdată fără răspuns, autorităţile nu pot explica de ce adolescenta, care a sunat de 3 ori la 112, nu a putut fi salvată, s-a lăsat cu demisii la nivel înalt, cu proteste. Presupusul agresor a fost arestat şi nu recunoaşte nimic, iar în tot acest timp, părinţii, distruşi, încă speră la o minune.

Alexandra Măceşanu (15 ani)a fost văzută ultima dată miercuri dimineaţa, când s-a urcat din satul Dobrosloveni (Olt) într-o maşină de ocazie. Părinţii n-au mai putut s-o contacteze, motiv pentru care au anunţat Poliţia. Joi dimineaţa, fata a sunat la 112, anunţând că este sechestrată. Nu de pe telefonul ei, care a fost găsit pe raza comunei Redea, între Dobrosloveni şi Caracal, ci, se pare, chiar de pe telefonul şoferului de ocazie Gheorghe Dincă. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că agresorul şi-a lăsat mobilul în garajul în care a legat-o pe adolescentă. Aceasta a reuşit să apeleze de trei ori numărul unic de urgenţă 112, a spus că e legată de picioare şi de mâini, că a fost bătută şi violată.

Alexandra (15 ani) a fost răpită, sechestrată, violată şi omorâtă
Alexandra (15 ani) a fost răpită, sechestrată, violată şi omorâtă

A descris curtea, a spus că vede un gard roşu, un brad, câini şi un autoturism. Pe agresor l-a descris ca fiind un bărbat gras, cu burtă, de circa 65 de ani, cu ochi albaştri. Ultimele ei cuvinte au fost „Vine, vine!”, iar apelul s-a întrerupt brusc. Potrivit mediafax.ro, această informaţie  a fost confirmată de Ioan Buda, şeful Poliţiei Române. 

Monstrul a fost arestat, dar nu recunoaşte nimic

Gheorghe Dincă a fost adus ieri din nou în propria curte, pentru reconstituire
Gheorghe Dincă a fost adus ieri din nou în propria curte, pentru reconstituire

Autorităţile au reuşit să ajungă la adresa corectă abia după 19 ore de la apelurile disperate. A fost prea târziu. Au găsit un corp uman carbonizat, după cum precizează o asociaţie de procurori, zeci de fragmente de oase, mai multe haine şi bijuterii. Suspectul Gheorghe Dincă a fost imediat reţinut, iar ieri s-a dispus arestarea sa pentru 30 de zile. Nu a recunoscut nimic şi susţine că este nevinovat, că hainele şi bijuteriile aparţin familiei sale, iar că oasele găsite nu sunt de natură umană, fiind folosite pentru hrana câinilor. Ieri, anchetatorii au făcut o  nouă percheziţie în casa bărbatului şi au cercetat, cu ajutorul scafandrilor, şi un lac aflat în spatele casei.

«Inima îmi spune că trăieşte»

În tot acest timp, părinţii disperaţi încă se roagă la o minune. Mama Alexandrei, Tudoriţa Măceşanu, a declarat pentru Digi24 că speră ca fiica ei să fie în viaţă. “Inima îmi spune că trăieşte, că este în viaţă, dar nu ştiu până nu avem rezultatul testului AND. Avem această speranţă, ca fata să fie în viaţă şi pentru că cel învinuit nu a recunoscut vreo faptă”. Anchetatorii au legat cazul Alexandrei de dispariţia unei alte fete în vârstă de 18 ani, Luiza Melencu, dispărută pe acelaşi drum la jumătatea lunii aprilie. Şi ea se presupune că a fost răpită şi ucisă de  monstrul din Caracal. Ieri, mama Luizei a venit şi ea să depună câteva lumânări la Caracal. “Fata fusese să scoată nişte bani, îi trimisesem nişte bani din Anglia. Autobuz nu era, fiind duminică, şi a luat ocazie. Tatăl meu a sunat la 112 anunţând dispariţia. Ce pot să simt acum: durere. Le cer poliţiştilor să-şi facă datoria, că de-aia am ajuns aici, pentru că în 4 luni nu au făcut nimic”. 

Criminalul a sunat familiile fetelor

În ambele cazuri, răpitorul ar fi contactat familiile victimelor anunţându-le că fetele au decis să plece în străinătate. Bunicului Luizei i-a spus că fata e în Elveţia la muncă şi nu mai doreşte să se întoarcă acasă. Acelaşi gen de mesaj l-a primit şi mama Alexandrei. Joi, la două ore după ce adolescenta a sunat la 112, mama a fost sunată de un bărbat care i-a spus că fiica ei e bine şi că va pleca împreună cu el în Belgia, sugerând că el este iubitul fetei. Anchetatorii citaţi de adevarul.ro spun că apelul ar fi putut fi făcut chiar criminal.

Flash news

Demisii

  • Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mitrea, a fost demis în urma intervenţiei defectuoase în cazul Alexandrei. Acesta i-ar fi spus tatălui Alexandrei că „dacă se va constata că fata e încurcată cu vreunul, e bun de plată (pentru efortul poliţiei de a face percheziţii)”, a povestit unchiul fetei, Alexandru Cumpănaşu. Un alt angajat din Poliţie i-a cerut tatălui să se gândească de două ori dacă vrea să depună sesizare pentru dispariţie: „să te gândeşti bine că fetele astea se întorc după o zi – două acasă”, i-ar fi spus.   Tot în urma acestui caz au fost destituiţi şi şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, adjunctul Poliţiei Olt, Florin Alexe, şi pe subprefectul de Olt.

Schimbări de legi

  • PMP a anunţat că va iniţia o propunere legislativă, în sesiunea parlamentară din toamnă, care va prevedea ca toţi „monştrii” care omoară sau violează copii să fie condamnaţi pe viaţă. Şi premierul Viorica Dăncilă a anunţat ieri că ar vrea referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol şi pedofilie.

Proteste în toată ţara

  • Sute de oameni au protestat vineri seara în faţa locuinţei suspectului din Caracal pentru modul în care autorităţile şi-au dat cu stângul în dreptul şi nu au reuşit să salveze copilul. Oamenii au adus cu ei coli albe pe care au scris „Nepăsarea voastră ucide vieţi”.  Proteste au fost sâmbătă şi la Cluj-Napoca. Zeci de persoane au aprins lumânări şi au afişat mesaje prin care îşi cer iertare celor două fete pentru că noi, adulţii, nu am făcut destul. Sâmbătă seara, un miting de protest a fost anunţat în Piaţa Victoriei, sub titlul “Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător”.

Citește și:

Cadavru carbonizat, găsit în casa suspectului din Caracal

Criminalul din Caracal, arestat preventiv. Gheorghe Dincă a primit decizia cu zâmbetul pe buze și vrea să o conteste

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net