Udrea, puşcăria din România era «lux» pe lângă ce trăieşti acum!

7-act-1-3col-elena-udrea-retinere-costa-rica.jpg

În cazul în care vor spune “nu” extrădării, Elena Udrea va avea statut de urmărit vreme de 11 ani

Au trecut 37 de zile de când Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate în Costa Rica. Cele două au cerut să fie eliberate, dar magistraţii au prelungit cu încă 30 de zile detenţia. Condiţiile din puşcăria El Buen Pastor sunt mult mai oribile decât ce a trăit Udrea în arestul român.

Un judecător al Tribunalului Penal din districtul Pavas din San Jose a respins cererea Elenei Udrea de eliberare din detenţie preventivă, vineri seară (sâmbătă dimineaţă, ora României). Cazul Alinei Bica a fost judecat separat, dar decizia a fost similară. Cele două au fost reţinute de Interpol pe 3 octombrie, apoi au fost duse la închisoarea El Buen Pastor.

 

72 de zile a petrecut Elena Udrea după gratii în România. Alte 37 de zile, în Costa Rica. Dacă arestul din ţară i s-a părut un film horror, atunci puşcăria din San Jose ce mai e?

“Eram încuiate cu trei zăvoare, cu lacăte, cu cinci rânduri de gratii. A început calvarul într-o celulă de 9 metri pătraţi. Am ales patul de jos, erau paturile câte două suprapuse, patul din dreapta jos, acolo am şi rămas”, mărturisea Elena Udrea în 2015. “Într-un colţ al camerei era WC turcesc, cu un duş deasupra şi fără uşă. Logica fiind, am înţeles eu că avea o logică, ca prin vizor să te vadă că nu îţi faci rău la WC. În el puneam, când nu-l folosea nimeni, un PET, ca să nu vină şobolanii. Celebra plimbare, care e obligatorie prin lege, se întâmpla într-o cameră de 20 mp, cu pereţi cu 3 metri din beton, unde vedeai cerul printr-o plasă de Buzău. Era o mizerie cumplită”, continua ea să descrie condiţiile îngrozitoare. Acum, regretă că nu a rămas în România.

Condiţiile din puşcăria costaricană sunt cu mult mai oribile decât ce a trăit în România. Avocata Laura Vicol a dezvăluit pentru Ştirile ProTV despre condiţiile de coşmar din penitenciar. “Este cumplit, este groaznic, am înţeles că dorm câte 3-4 în pat. Este foarte multă mizerie, este foarte multă violenţă, sunt puţini gardieni, care nu reuşesc să menţină ordinea acolo”.

Alina Bica şi Elena Udrea mai au cel puţin o lună de stat în penitenciarul El Buen Pastor din San Jose, un mediu extrem de violent şi ostil, spun avocaţii celor două, motiv pentru care Elena Udrea nu acceptă să-i fie adus copilul în închisoare. Ar fi expus pericolelor, microbilor, înbolnăvirii, mai ales că s-a născut prematur. Astăzi, bebeluşa Eva-Maria împlineşte 47 de zile de viaţă şi este îngrijită de iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

7-act-3-15col-alexandrov-adrian-iubit-udrea-eva-maria.jpg

Adrian Alexandrov îşi creşte fetiţa în Costa Rica
Loading...

Citește și