Serial Click! Dudul din Batiștei e cel mai bătrân copac din București

biserica-batistei-coltul-curtii-dudul-batran-peste-300-ani.jpg

Dudul alb, batran de peste 300 de ani, se afla in coltul dinspre strada al curtii Bisericii de pe Batistei
Dudul alb, bătrân de peste 300 de ani, se află în colțul dinspre stradă al curții Bisericii de pe Batiștei
Foto: Gabriel Peneș

Multă vreme, onoarea de a fi considerat „cel mai bătrân copac din București” i-a aparținut unui platan masiv, ce străjuia Podul Cotroceni, a cărui vărstă era estimată la peste 300 de ani. Unii vorbeau chiar de 500 de ani. Anul trecut, însă, în luna mai, o vijelie l-a pus la pământ, autoritățile fiind nevoite să îl taie. „Urmașul” lui în ale bătrâneții pare să fi rămas „Dudul din Batiștei”, un dud alb din curtea Bisericii Batiștei ce a fost contemporan inclusiv cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, acum peste trei secole.

Pe vremuri, Bucureștiul era o așezare mică, dominată mai degrabă de copaci și verdeață, decât de construcții. Extinderea lui tot mai mare a făcut ca „raportul de forțe” să se schimbe. Vorbim, practic, la trecut, de vestiții Codri ai Vlăsiei, iar parcurile ce încă mai rezistă sunt mai mult vestigii ale unor parcuri de odinioară, aspectul de grădină al urmei de odinioară rămânând deja o amintire. Pitiți sau uitați cine știe pe unde, mai sunt arbori ce au prins vremuri mai pline de păduri, crânguri și verdeață. Așa era platanul de pe Podul Cotroceni, a cărui vârstă era estimată la 300, poate chiar 500 de ani. E drept, asta intra cumva în contradicție cu istorisirile ce spuneau că arborele fusese plantat pe vremea lui Vodă Cuza, deci acum 150 de ani, dar nimeni nu va mai ști adevărul, după ce masivul copac a fost tăiat de autorități, primăvara trecută, după ce fusese practic retezat de una dintre vijeliile ce s-au obișnuit să lovească Bucureștiul.

 Dudul apare în povești despre Constantin Brâncoveanu

A rămas încă în picioare urmașul lui la titlul de „cel mai bătrân copac din București”. De câte ori nu ați mers, poate, prin spatele Intercontinentalului, pe strada Batiștei? Probabil că mulți știu și biserica ce străjuiește colțul cu strada General David Praporgescu. E cunoscută drept Biserica Batiștei și poartă trei hramuri, dintre care unul  - „Adormirea Sfintei Ana” – este unic în București. Acum, să lămurim două lucruri: numele de Batiștei vine, conform celor mai acceptate teorii de la un ocol de vite situat în preajmă, prin secolul 18. Prin spatele actualei biserici trecea pârâul Bucureştioara, care forma câteva bălţi în această zonă, propice activităţii breslelor de măcelari și cojocari. Vitele aduse pentru tăiere erau ţinute în acest ocol – loc bătătorit şi probabil îngrădit. Se crede că prin derivare de la verbul „a bate” s-a numit un astfel de ocol Batişte, cum se întâlneş­te şi astăzi în Oltenia, având acelaşi sens, adică „loc bătătorit de vite”. Apoi, prima biserică pe acest loc a fost înălțată pe vremea lui Matei Basarab, domn între 1632 – 1654, dar a fost distrusă. Poate că dudul alb apăruse deja în peisaj, nu știm sigur, dar știm că după domnia lui Constantin Brâncoveanu, martirizat în 1714, a apărut o poveste – „Dudul din Batiștei” – ce poate fi citită de intri în pridvorul bisericii de azi. În ea se istorisește cum Vodă Brâncoveanu, văzând un copil cocoțat printre ramurile deja bogate ale dudului, l-a dojenit și i-a cerut să coboare. “Dudul nostru este voinic! N-o să trăieşti nici tu, Măria-Ta, cât o să trăiască el!”, ar fi răspuns băiețandrul care să fi avut, pe atunci, vârsta de vreo 10 ani.

dudul-batistei-contemporan-constantin-brancoveanu.jpg

Batranul dud a „primit” ciment pentru astuparea unei scorburi si a fost taiat partial, dar rezista eroic
Bătrânul dud a „primit” ciment pentru astuparea unei scorburi și a fost tăiat parțial, dar rezistă eroic
Foto: Gabriel Peneș

Vătaful Manciu,copilul din povestea „Dudul din Batiștei”, a fost ctitorul noii biserici, la 1763

Pe copil, spune povestea, îl chema Manciu. A ajuns mai tîrziu vătaf de măcelari și a văzut și cum pe Brâncoveanu l-au înhățat turcii, ca să-l execute la Stambul, deopotrivă cu cei patru coconi domnești, nevrând să renunțe la strămoșească credință, dar și cum biserica a fost refăcută, însă din lemn, pe la 1727, pentru ca doar vreo 10 ani mai târziu să fie mistuită de un incendiu. Și atunci, vătaful Manciu, mai-marele peste breasla măcelarilor, a dorit să ridice el o biserică în același loc, însă din zidărie solidă, poate că și spre amintirea Brâncoveanului și a întâmplării cu dudul. Dud care a fost cu siguranță martor la sfințirea noii biserici, în octombrie 1763. Manciu a murit trei ani mai târziu, fiind îngropat chiar în biserică, la loc de cinste rezervat ctitorilor. Dudul e încă în picioare, încă face dude albe și dulci, dar poartă rănile timpului pe el. O scorbură adâncă i-a fost umplută cu ciment, iar din motive de securitate a fost tăiat parțial. Dar e acolo, încă verde și frunzos, martor tăcut al secolelor, dornic să mai fie parte a vieții Bucureștiului și bucureștenilor.

Loading...

Citește și

  • Casa Melik, cea mai veche casa de locuit din Bucuresti, a fost construita pe la 1770, adapostind acum Muzeul Theodor Pallady

    Dacă în alte privințe mai există dispute printre specialiști, în legătură cu cea mai veche casă de locuit, încă existentă, din București, există o opinie împărtășită de mai toți: aceasta este Casa Melik, din Strada Spătarului, 22. Ridicată pe la anul 1770, ba chiar, spun unii, chiar 1760, casa găzduiește, încă din 1971, Muzeul Theodor Pallady, adăpostind impresionanta colecție de artă a soților Serafina și Gheorghe Răut, inclusiv multe dintre operele lui Pallady, unul dintre cei mai importanți pictori moderni români.

  • Cu toţii trecem aproape zilnic prin Bucureşti pe lângă clădiri şi locuri cărora aproape că nu le mai dăm importanţă. Existenţa lor a intrat, deja, în rutina ochiului nostru. Click vă propune un serial în care să readucem în memorie acele repere ale Capitalei ce pot fi considerate ca „cele mai vechi” din urbea de pe malul Dâmboviţei. Primul dintre ele este cea mai veche biserică din Bucureşti, Biserica Domnească de lângă Curtea Veche, cunoscută şi ca Sf. Anton, ce veghează de peste 450 de ani fosta reşedinţă a domnilor munteni.

  • Pe strada Covaci la numarul 3 unde era crasma La Iordache functioneaza acum o berarie

    Pentru români, micul - sau mititelul – a devenit un adevărat simbol național. Statisticile arată că doar de 1 mai, românii pun pe grătare aproape 30 de milioane de mici, iar consumul anual ajunge la 20 – 25.000 tone, adică 440 milioane de mici pe an. Dar povestea micului românesc a început de undeva. Mai precis de pe strada Covaci nr.3, în Centrul Vechi al Bucureștiului de acum 150 de ani, în cârciuma numită „La Iordache”, unde lipsa mațelor pentru cârnați s-a întâlnit, într-o seară, cu inspirația „botezătoare” a unui ziarist, client fidel al localului. Așa a rămas până azi povestea acestui „kilometru zero” al micilor autohtoni.

  • Acum poate să pară un lucru banal: ţi se termină gazul din brichetă, mergi şi iei alta. Cândva, nu era aşa. Brichetele erau mici bijuterii de artă, cu mecanisme complicate, ce aveau nevoie de reparaţii. E ceea ce fac, de peste 50 de ani, fraţii Daniel şi Emil Klostermann, primii, dar şi ultimii reparatori de brichete din Bucureşti.