Profesor de sport din Tulcea, arestat după ce a făcut sex cu 3 eleve minore

Într-o comună din județul Tulcea, un profesor de sport avea și alte ”activități” cu elevele sale. În decurs de patru luni, dascălul ar fi întreținut relații sexual cu trei dintre eleve, minore cu vârste de 14 și 15 ani.

Totul a ieșit la iveală la sfârșitul lunii august, când una dintre fete i-a povestit mamei sale ce a îndurat timp de patru luni. I-a spus cum profesorul de sport, prin influenţa pe care o avea asupra ei, a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale încă din luna aprilie, scrie observatornews.ro.

Șocată, femeia a mers la poliție, iar autoritățile au demarat o anchetă. Profesorul de sport, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut vineri seara, pentru 24 de ore, iar sâmbărtă a primit mandate de arestare preventivă.

Mama uneia dintre victime a relatat cum a debutat coșmarul fiicei ei: ”Când a ieşit prima dată, i-a zis să iasă să se plimbe cu maşina. El i-a oferit o ţigară, după ţigara aceasta mi-a zis că a avut simptome de vomă şi dureri de cap. Şi a profitat de ea. A dus-o undeva pe deal. Ea s-a opus şi el i-a spus "dă-te jos!" Acolo a şi făcut ceea ce a făcut.”. Profesorul i-a trimis fetei şi mai multe poze cu tentă sexuală. Iar după ce adolescenta i-a mărturisit mamei ce se întâmplă, bărbatul ar fi recurs la ameninţări.

Mama profesoruluii, tot cadru didactic

Până acum, ancheta a scos la iveală trei victime, toate minore - eleve de doar 14 şi 15 ani. Despre una dintre ele s-ar fi aflat mai de mult, dar totul ar fi fost muşamalizat chiar de mama tânărului, profesoară de limba română la aceeaşi şcoală. Directoarea Liceului Teologic Topolog spune că nu a știut să se fi întâmplat asemenea fapte: ”Nici un elev nu mi-a adus la cunoştinţă aşa ceva. Nu aş fi tolerat un asemenea gest sau comportament”.

Cu trei zile înainte să fie reţinut pentru trei infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată, profesorul şi-a dat demisia. A invocat probleme personale. 

 

Citește și: 

 

Profesor din Giurgiu arestat pentru sex oral cu o elevă de clasa a VIII-a și pornografie infantilă

 

Profesor, filmat în timp ce făcea sex cu o elevă, chiar în sala de curs

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1