Operaţiune eşuată în Portul Midia. Operaţiunea de ridicare a epavei navei cu oi, sistată

Ultima actualizare:

    Nava nu a putut fi scoasă pentru că au cedat cablurileFoto: arhivă personală
Nava nu a putut fi scoasă pentru că au cedat cablurileFoto: arhivă personală

La mai bine de două luni de când nava care trasnporta 14.000 de oi s-a răsturnat în Portul Midia, autorităţile au încercat scoatea ei, însă fără rezultat. Operaţiunea a fost sistată după două ore. O macara de 1.800 de tone a fost adusă în port și au fost montate grinzi suplimentare de întărire a bordajului epavei, dar nu s-a reuşit scoaterea ei.

Operațiunea s-a oprit, la două ore de la începerea lucrărilor, după ce cablurile de ridicare a navei au cedat din cauza greutății.

"Operațiunea care a început la ora 8 fără zece s-a oprit, motivul fiind că au cedat câteva spire ale cablurilor de ridicare. Cablurile au început să înflorească în zona superioară, unde sunt prinse în cârlig, motivul fiind acela că greutatea navei este mai mare decât reieșea din calcule. În acest moment s-a oprit întreaga operațiune și urmează să se schimbe întreg sistemul de cabluri astfel încât să suporte o greutate mai mare, care, la această oră, nu se poate determina”, a spus Alin Vintilă, reprezentantul firmei care se ocupă de scoaterea navei.

Pentru că nu dispunea de infrastructura necesară, Administrația Porturilor Maritime a contractat o societate românească pe 14 ianuarie, care s-a angajat să aducă epava la mal în 35 de zile. Valoarea contractului este de aproximativ 4 milioane de euro.

Nava, sub pavilion Palau, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019. Autoritățile au reușit să salveze doar 254 de animale. După producerea tragediei, mai multe organizații internaționale de protecție a animalelor au protestat față de exportul de animale vii iar subiectul a făcut înconjurul presei internaționale, fiind dezbătut și în Parlamentul European.

Citeşte şi:

230 de oi de pe nava răsturnată în Portul Midia au fost aduse la țărm

Oile moarte din Portul Midia vor fi colectate de autorităţi. Ce presupune operaţiunea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net