Cum a cumpărat copilul de 11 luni al primarului Mihai Chirica un teren de 250.000 de euro

Ultima actualizare:

    Copilul cel mic al primarului din Iaşi, Mihai Chirica (47 de ani), a achiziţionat un teren în valoare de 250.000 de euroFOTO: adevarul.ro
Copilul cel mic al primarului din Iaşi, Mihai Chirica (47 de ani), a achiziţionat un teren în valoare de 250.000 de euroFOTO: adevarul.ro

Copilul cel mic al primarului din Iaşi, Mihai Chirica (47 de ani), a achiziţionat un teren în valoare de 250.000 de euro, scrie site-ul reporterIS. La data achiziţiei, în august 2018, băiatul avea doar 11 luni. Pentru ca afacerea iniţiată de minor să se poată realiza, curator i-a fost bunica sa, Silvia Chirica, mama primarului, în vârstă de 74 de ani.

Copilul cel mic al primarului din Iaşi, Mihai Chirica, a achiziţionat un teren în valoare de 250.000 de euro, scrie site-ul reporterIS. La data achiziţiei, în august 2018, băiatul avea doar 11 luni.

Informaţia a fost făcută publică de sursa citată miercuri, 12 mai, scrie adevarul.ro. Aceasta arată că tranzaţia a fost făcută pe numele lui Ştefan Chirica, fiului primarului, acum în vârstă de un an şi 9 luni, pe când avea doar 11 luni, iar curator a fost bunica sa pensionară.

Terenul, pe care este construită şi o casă, se află aproape de centrul oraşului, pe strada Manolache Drăghici nr. 3, la câţiva metri de restaurantul Bolta Rece. Tranzacţia a fost realizată la notar, între copilul primarului şi Ioan Stavarache, Mihai Piscureanu şi Ioana Piscureanu. Cei din urmă i-au dat, din punct de vedere legal, copilului un teren de 836 mp, pe care se află o casă de 136 mp, cu cinci camere, două băi, două bucătării, patru holuri şi două pivniţe, şi un garaj de 18 metri pătraţi.

În schimb au primit 1.159.425 de lei, echivalentul a 250.000 de euro, arată sursa citată.

Anul acesta, pe 10 mai, în numele minorului Ştefan Chirica a fost depusă o cere la Primăria condusă de tată pentru demolarea construcţiei existente pe terenul cumpărat şi apoi a fost solicitat un certificat de urbanism pentru construirea locuinţei individuale şi anexe.

De unde a avut bani mama primarului Mihai Chirica

Întrebată de unde a reuşit să strângă 250.000 de euro, mama primarului a spus că a reuşit să adune banii din pensia sa şi a soţului, care înseamnă în total 2.400 de lei pe lună, dar şi din vânzarea unei maşini.

”Da, am avut. Sigur că da. Dar de ce să nu am? Dacă n-am băut, n-am fumat, nu m-am dus nicăieri. N-am cumpărat maşină, nu nimic. Ce? Şi-am avut şi maşină, pardon. Am avut şi maşină şi am vândut. Aşa că atât am de spus. Am făcut economii ca să aibă copiii, ca să le las şi lor o moştenire (...) Noi, să ştiţi, ăştia suntem. Am fost nişte oameni economi. El a fost zidar (tatăl primarului – n.r.) şi am lucrat cu salariu şi am strâns”, a precizat, pentru sursa citată, Silvia Chirica.

Cum explică primarul Mihai Chirica

Primarul ieşean a transmis, prin intermediul unei comunicării a Biroului de Presă a Primăriei, că suma cu care a achiziţionat fiul său terenul este din vânzarea unui teren deţinut de părinţi şi vândut cu 100.000 de euro, diferenţa fiind acoperită din fondurile familiei.

”Sumele necesare pentru achiziţia unui teren în valoare de 250.000 de euro provin, pe de o parte, din vânzarea unui teren deţinut de 11 ani de părinţii mei în zona Copou, teren care a fost vândut, urmând procedurile legale, pentru suma de 100.000 de euro. Diferenţa de bani a fost pusă de familia mea din sumele deţinute conform Declaraţiei de Avere din anul 2018 şi anii anteriori, declaraţii care sunt publice şi afişate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi. Achiziţia terenului despre care se face vorbire s-a făcut respectându-se toate prevederile legii, întregul proces fiind înregistrat notarial şi fiscal. Proprietarul terenului este fiul meu, Ştefan, iar mama mea nu are alt rol decât cel de tutore, copilul fiind minor. În prezent, tot în conformitate cu legea, a fost depusă documentaţia de demolare a imobilului de pe terenul respectiv, deoarece nu prezintă nici siguranţa şi nici confortul necesare pentru familia mea”, a precizat Mihai Chirica, citat de adevarul.ro.

Citește și

Trei neveste, şi toate trei din primărie

Primarul ăsta cântă la nunţi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net