Cristi Borcea, eliberat din pușcărie după 9 luni, în baza legii recursului compensatoriu

cristi-borcea.jpg

cristi borcea vesel
Cristi Borcea va fi eliberat din pușcărie după nouă luni, deși trabuia să stea după gratii șapte ani și șase luni
foto: arhiva Click!

Cristian Borcea, încarcerat la Penitenciarul Jilava după a doua condamnare pentru corupție, în Dosarul plajelor retrocedate ilegal din Mamaia, va fi eliberat după o decizie definitivă a instanței. Fostul boss de la Dinamo beneficiază de prevederile legii recursului compensatoriu.

Pe 8 februarie 2019, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, dosar în care fostul primar Radu Mazăre a primit 9 ani închisoare. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, el având de plătit şi 957.107 euro. El a plătit sumele dispuse de instanță.

În martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a contopit cele două pedepse primite de Cristi Borcea în Dosarul transferurilor (6 ani şi 4 luni) şi în cel privind plajele retrocedate (5 ani). Instanţa a stabilit că faptele din cele două dosare sunt concurente şi a fost adăugat un spor. Prin urmare, Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni de închisoare.

În martie 2014, Cristi Borcea fusese condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. El a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018, însă s-a reîntors în penitenciar pe 8 februarie 2019, după ce a fost condamnat în dosarul retrocedărilor de terenuri.

Decizia de azi a instanței, conform G4media.ro: ”În temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 2586 din data de 11.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 21740/ 4/ 2019. Dispune punerea de îndată în libertate a intimatului – condamnat BORCEA CRISTIAN, de sub puterea MEPÎ nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în baza sentinței penale nr. 48/ 2019, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2019.”

Cristi Borcea, 9 copii cu 4 femei

Cristi Borcea a intrat prima oară în pușcărie în 2014 şi a fost eliberat în vara anului 2018. Dar în timpul acesta viața afaceristului nu a fost deloc monotonă. În iulie 2015, Alina, soţia de atunci a fostului șef de la Dinamo, i-a făcut o fetiţă, al doilea copil al cuplului, iar în iunie 2016, Valentina Pelinel, cea care îi devenise iubită între timp, i-a făcut un băieţel, pe Milan. În noiembrie 2016, Borcea a divorțat de Alina Vidican, la notar, în Constanța.

După ce a ieșit din pușcărie, în septembrie 2018, Cristi Borcea s-a însurat cu Valentina Pelinel și a anunțat că noua lui soție este însărcinată cu gemene. Fetițele au venit pe lume în martie 2019, când tatăl lor era deja în pușcărie pentru a doua oară. Astfel, numărul moștenitorilor lui Borcea a ajuns la nouă. Afaceristul mai are trei copii din căsnicia cu Mihaela Borcea (1988 - 2011), doi copii din mariajul cu Alina Vidican și un copil dintr-o relație extraconjugală cu o avocată.

Citește și:

Cum s-a acomodat Cristi Borcea la viața din închisoare: «I-a dezarmat pe toți»

Cristi Borcea a avut grijă să-și aranjeze familia între cele două «pușcării»

Loading...

Citește și

  • Cristi Borcea Valentina Pelinel sarut

    Cristi Borcea a fost eliberat luni, 2 iulie, din penitenciarul Jilava, după 4 ani și 3 luni de detenție, pedeapsă primită în “Dosarul Transferurilor”. Fostul acționar dinamovist a povestit care au fost cele mai urâte momente din închisoare, dar și despre cum a fost revederea cu familia și cu persoana iubită, Valentina Pelinel. Despre blondină a spus că este iubirea vieții lui.

  • Mai slab cu 40 de kilograme, băiatul cel mare al lui Cristi Borcea se simte bine în pielea lui. În haine negre, moderne, acesta şi-a scos în oraş iubita pe care a plimbat-o cu un Porsche Panamera. Iubita este nouă, dar nu şi maşina, pentru că este acelaşi bolid pe care l-a primit în 2011 Alina Vidican şi cu care a fost condusă la altar de fostul dinamovist.