Colonelul care i-a executat pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu: «Aș face același lucru»

ionel-boeru.png

ionel boeru
Ionel Boeru a condus plutonul care i-a executat pe soții Ceaușescu în decembrie 1989
foto: captură/Antena 3

Colonelul Ionel Boeru, comandantul plutonului care i-a executat pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu în decembrie 1989, a declarat că ar face același lucru acum, la 30 de ani de la Revoluție. ”Am procedat foarte corect”, a spus Boeru la Antena 3.

Colonelul Ionel Boeru a rememorat duminică, la Antena 3, episodul din 25 decembrie 1989. Boeru a spus că era în concediu la părinți când s-a dat ordin să se întoarcă la unitate. „Aflasem că se întâmplase ceva la Timișoara. În Gara de Nord m-am întâlnit cu unul din colegii mei cercetași și mi-a zis să fug la unitate că treaba e urâtă”, și-a amintit el.

Ionel Boeru: ”Tot timpul m-am gândit că am familie și trebuie să supraviețuiesc”

Ionel Boeru și-a amintit cum a ajuns să participe la execuția soților Ceaușescu. „Am fost selectat eu și șapte subofițeri. Misiunea a fost lungă. Ne-am urcat în două elicoptere și am plecat spre București. Am aterizat și a venit generalul Stănculescu cu niște civili și i-am dat raportul. Era al patrulea om ca putere în armată. Ne-am deplasat cu elicopterele, civilii erau completul de judecată. Cât ne-am dus nu s-a vorbit nimic. M-am prins că merg la Târgoviște, soția e din zonă și am recunoscut. Când am ajuns s-a oprit de noi un transportor. A coborât doar generalul Stănculescu, din transportor a coborât comandantul acelei unități. Au stat de vorbă, o discuție destul de animată. Ne-a dat ordin să coborâm doar noi parașutiștii, am făcut siguranța unității.

Am aflat apoi de ce suntem acolo. Mi-a spus generalul Stănculescu că urmează procesul soților Ceaușescu. (...) Tot timpul m-am gândit că am familie și trebuie să supraviețuiesc. Era tensiune mare în sufletul meu. Pericolul eram eu, să nu pot să fiu în stare să execut sentința. Eram sigur că dacă nu vom face vom fi împușcați. Am aflat ulterior că mai era un pluton de execuție făcut în caz că noi nu reușeam”, povestește colonelul Boeru.

Ionel Boeru: ”Soții Ceaușescu au dormit într-un singur pat, îmbrățișați”

Colonelul a oferit informații despre cum au trăit soții Ceaușescu ultimele ore înainte de execuție. „Procesul e filmat tot (...). Elena Ceaușescu era foarte agresivă, el o tempera tot timpul. (...) Ei au dormit într-un singur pat de militar, îmbrățișați. Se iubeau foarte mult. A fost anunțată sentința și ei au spus că vor să moară împreună. S-a aprobat să fie executați împreună, atunci au intrat subofițerii mei, i-au legat la mâini. Eu cu un militar l-am dus pe el spre locul de execuție. Pe drum l-am simțit că i s-au înmuiat picioarele. Când a văzut militarii mulți și civilii care erau în unitate a strigat trăiască România socialistă și a cântat primele versuri din Internațională. L-am dus la zid. Ea a avut un conflict cu un militar. El i-a zis «Leano, până aici ți-a fost» și ea l-a înjurat. I-am ajutat să moară demni. M-am întors cu cei doi, am făcut șase pași și am ordonat foc. De la șold am tras trei serii. Primul a picat el și apoi ea s-a dus în stânga și a picat cu tâmpla dreaptă de beton. După ce am tras eu a tras următorul un singur cartuș, când s-a terminat execuția a tras și celălalt o rafală. În schimb, soldatul care a avut conflict cu Elena Ceaușescu a tras și el în cele două cadavre și s-a mai tras și de pe transportor, lucru care mulți zic că nu e adevărat”.

nicolae-elena-ceausesc-executie.jpg

nicolae si elena ceausescu
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați la data de 25 decembrie 1989

 

Nicolae și Elena Ceaușescu, înhumați la cimitirul Ghencea - Civil

Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional a fost executată pe 25 decembrie, ora 14.50, în cazarma din Târgovişte. Paraşutiştii din pluton au tras scurt, cu pistoalele mitralieră, fără a aştepta comanda “Foc!”, lângă zidul Corpului de Gardă. După ce au fost executaţi, Ceauşeştii au fost înveliţi în pături militare şi foi de cort şi au fost duşi în Capitală, la morga Spitalului Militar. Pe 30 decembrie 1989, “cel mai iubit fiu al poporului” şi “savanta” au fost înhumaţi la cimitirul Ghencea - Civil.

Citește și:

Înainte de execuție, au existat două tentative de asasinare a soților Ceaușescu

Mall în locul unde au fost împuşcaţi Ceauşeştii

Loading...

Citește și

  • nicolae ceausescu

    Nicolae Ceaușescu ar fi avut 100 de ani în acest an, dacă nu ar fi fost executat în ziua de Crăciun, din 1989. După dispariția lui, câțiva dintre cei care au lucrat pentru Nea Nicu au început să povestească. Printre altele, așa am aflat că șeful Republicii Socialiste România avea o mulțime de pasiuni.

  • Elena Ceaușescu s-ar fi iubit și cu generalul Victor Atanasie Stănculescu

    Hulită de popor, dar iubită de bărbații din jur! Așa o putem descrie pe Elena Ceaușescu, care luna trecută ar fi împlinit 103 de ani. În tinerețe, i-a plăcut viața, iar cei care i-au stat aproape au povestit de-a lungul timpului despre desfrăurile sale și au dat în vileag lunga listă cu amanți.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1