Câți ani durează cercetarea și dezvoltarea unui vaccin. Primul ser a fost descoperit acum 224 de ani, împotriva variolei

productie-vaccinuri.jpg

Cercetările pentru producția unui vaccin sigur durează între 12 și 15 ani, în mod normal
Cercetările pentru producția unui vaccin sigur durează între 12 și 15 ani, în mod normal

Vaccinarea a salvat lumea de multe boli fără leac. Primul vaccin, cel împotriva variolei, a fost descoperit în urmă cu 224 de ani, iar de atunci medicina s-a tot dezvoltat și au apărut seruri care au eradicat multe pandemii. Dar iată câți ani durează cercetarea și dezvoltarea unui vaccin în mod normal!

Un vaccin este un produs medicamentos biologic care are ca scop inducerea unui răspuns imun și implicit protecție imună dobândită față de o anumită boală infecțioasă.

Vaccinurile pot conține agentul patogen întreg, atenuat sau dezactivat, toxinele produse de agent care sunt responsabile de producerea patologiei la om sau diferite fragmente moleculare (precum proteine de suprafață).

Ajuns în organism, principiul activ din vaccin induce un răspuns imun prin stimularea sistemului imunitar, cu inducerea unei memorii imune ce va avea ca scop recunoaștera ulterioară și distrugerea agentului patogen, odată intrat în organism. Vaccinurile pot fi utilizate în scop profilactic (vaccinoprofilaxie) sau curativ.

Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Protecția imunologică se instalează după un interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).

Primul vaccin, descoperit de medicul Edward Jenner

Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.

medicul-edward-jenner-primul-vaccin-variola.jpg

Medicul Edward Jenner a descoperit primul vaccin din istoria omenirii, în 1796, cel care a pus punct epidemiei de variolă
Medicul Edward Jenner a descoperit primul vaccin din istoria omenirii, în 1796, cel care a pus punct epidemiei de variolă

În prezent toate țările și-au elaborat propriile scheme naționale de vaccinare împotriva bolilor infecțioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.

Producția vaccinurilor, gata în 12-15 ani

Cercetarea și dezvoltarea unui vaccin durează între 12-15 ani, spun specialiștii. Ciclurile de producție al vaccinurilor sunt foarte lungi. De exemplu, în cazul vaccinului gripal este nevoie de 3-6 luni, în timp ce pentru vaccinul hexavalent este nevoie de 22-24 de luni.

Vaccinurile pe care le face prin schema națională

Vaccinarea BCG

Profilaxia primară a tuberculozei (TBC) se face prin vaccinare cu bacilul Calmette Guerin (BCG), Mycobacterium bovis viu, atenuat.

Rata de protecție în diferite țări ale lumii, variază de la 0 la 80 %, în funcție de prevalența bolii și de eficacitatea vaccinării. În unele țări, de exemplu în SUA, nu se folosește vaccinarea BCG de rutină, datorită scăderii numărului cazurilor de tuberculoză și din cauza reacțiilor adverse, care pot fi grave.

Vaccinul BCG se administrează în doză unică, intradermic, în regiunea deltoidiană, nou născuților cu greutatea la naștere mai mare de 2500 grame, între vârsta de 2-7 zile și 2 luni.

În clasa a VIII-a (la vârsta de 13-14 ani) se administrează o nouă doză de vaccin BCG, numai dacă rezultatul testării IDR la tuberculină este negativ (sub 9 mm). Injecția este foarte dureroasă.

Reacția postvaccinală poate fi destul de neplăcută, iar timpul de vindecare al leziunii postvaccinale poate ajunge și la 6 luni, în caz de ulcerație si abces. Intensitatea reacției postvaccinale crește odata cu vârsta, de aceea în ultimii ani s-a renunțat la vaccinarea din clasele a VIII-a și a XII-a.

Din cauza eficienței controversate a vaccinului BCG și a efectelor secundare ale acestuia s-a încercat producerea unui nou vaccin împotriva tuberculozei, folosind ADN recombinat (fragmente foarte apropiate de ADN-ul nativ sau chiar micobacterii atenuate) însă, la testarea pe modelele animale, rezultatele obținute s-au dovedit inferioare celor obținute cu vaccinul BCG.

Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive)

Este recomandată la vârsta de 2, 4, 6 luni, cu rapelul 1 la vârsta de 12 luni și rapelul 2 între 30-36 de luni. Seroconversia este maximă după minim 3 doze vaccinale, iar riscul de îmbolnăvire scade cu 96-97% între 1 și 4 ani.

Vaccinul furnizat în cadrul programului național de imunizări este un trivaccin ce conține anatoxină difterică purificată, anatoxină tetanică purificată și Bordetella pertusis inactivată (vaccin pertusis celular).

Convulsiile apar la aproximativ 57/100.000 doze de vaccin pertusis celular, riscul fiind mai mare la copii cu istoric familial de convulsii.

Encefalopatia acută este semnalată la 6,8 / 1 milion de doze de vaccin pertusis celular, cu risc maxim de deces în primele 7 zile. Există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă pertusis acelulară.

Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează după aceeași schemă de vaccinare.

La formele acelulare de vaccin pertusis (DTaP) reacțiile adverse locale și sistemice sunt semnificativ scăzute, comparativ cu vaccinurile DTP celulare clasice.

Vaccinarea DT (împotriva difteriei și tetanosului)

Se efectuează cu vaccin bivalent ce contine anatoxină difterică purificată și anatoxină tetanică purificată. Vaccinul DT se administrează fie ca doză de rapel la copilul mare, după primovaccinarea DiTePer din primii ani de viață, fie ca primovaccinare la copiii mari și adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de vaccinare.

Pentru rapelurile la adulții corect vaccinați anterior se folosesc vaccinurile dT, care conțin o cantitate de anatoxină difterică mai mică decât vaccinul DT, suficientă pentru a menține imnitatea dobândită prin vaccinările anterioare.

La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani) și în clasa a VIII-a (la 13-14 ani).

La copiii mari și adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de vaccinare, se efectuează primovaccinarea DT cu același număr de doze și aceleași intervale de administrare ca la vaccinarea DTP.

La adulții corect imunizați anterior, se administrează doze de rapel la interval de 10 ani cu vaccin dT.nLa gravide, se administrează o doză de vaccin dT în luna a 8-a de sarcină.

Vaccinarea se efectuează în scopul de a asigura un titru de anticorpi materni care să confere imunitate pasivă nou născutului și sugarului mic, până la vârsta la care acesta poate fi vaccinat (2 luni).

Nu este necesară revaccinarea la sarcinile ulterioare, ci conform schemei pentru adulți (rapeluri cu dT la intervale de 10 ani).

Vaccinarea antipolio

Prima vaccinare se face la vârsta de 2, 4, 6 luni, urmată de rapelul 1 la vârsta de 12 luni și rapelul 2 la vârsta de 9 ani (clasa a 3-a).

Pentru programul național de imunizări se folosește VPO (vaccin polio oral, cu virusuri polio vii atenuate), preparatul VPOT. Trei doze vaccinale de VPO oferă o protecție de 95-100% împotriva celor 3 tipuri de virus polio.

Deoarece vaccinarea se face pe cale orală, nu se administrează copiilor cu tulburări digestive importante (diaree), decât după remisiunea acestora.

Vaccinarea antihepatită B

Dacă în SUA se acceptă că riscul de infecție este ridicat doar la copiii născuți din mame cu AgHBs pozitiv, pentru ceilalți copii riscul rămânând scăzut până la adolescență, în România CDC Atlanta consideră că infecția cu virus hepatitic B este practic endemică, fiind prezentă la toate grupele de vârstă.

Numeroase studii au demonstrat că vaccinul anti-HB, administrat copiilor cu mame AgHBs pozitive, are o eficacitate de 62-92% în funcție de doză, interval de administrare, tip de vaccin și starea antigenului matern.

Eficacitatea imunizării folosind vaccinul combinat cu imunoglobulină anti-HB (IGHB) este mai ridicată decât la vaccinul simplu. Ea se păstrează pe o perioadă ce variază între 3 și 11-12 ani, în ciuda scăderii nivelului anticorpilor.

În România, vaccinul anti-HB se administrează la 2 ore de la naștere, la 2 luni și la 6 luni, urmat de un rapel la vârsta de 9 ani (în clasa a III-a).

Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei)

A fost introdusă în schema de imunizare din România din 2004, înlocuind vaccinarea antirujeolică simplă. Se administrază o primă doză la vârsta de 12-15 luni, urmată de un rapel la vârsta de 6-7 ani (în clasa I).

Se folosesc trivaccinuri cu virusuri vii atenuate. O singură doză de vaccin este foarte eficientă împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei, folosirea sa ducând la scăderea semnificativă a incidenței celor 3 boli.

Eșecuri de imunizare apar în aprox. 5% din cazuri, în cazul în care primovaccinarea se efectuează după vârsta de 15 luni. Revaccinarea previne apariția rujeolei, chiar și la cei la care nu s-a realizat seroconversia la prima vaccinare.

Efectele secundare sunt în general ușoare, la indivizii sănătoși. Rareori pot apărea trombocitopenie, urticarie sau anafilaxie (0,1-5 per 100.000 din cazuri).

La copiii cu sistemul imunitar compromis (sindroame de imunodeficiență), folosirea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate prezintă risc de deces cauzat de infecția virală cu virusul din vaccin.

Vaccinuri care se fac doar opțional în România

Sunt vaccinări pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare. Se efectuează în completarea vaccinărilor obligatorii, costul fiind suportat de cel vaccinat.

Există variații de la o țară la alta: unele vaccinări, care sunt obligatorii în unele țări, pot fi opționale în alte țări.  

În România este disponibilă opțional efectuarea următoarelor vaccinări:

Vaccinare împotriva Haemophilus influenzae tip b (Hib)

Vaccinurile conjugate cu Haemophilus Influenzae tip B se pot administra începând de la vârsta de 2 luni. Ideal este ca primo-vaccinarea să se efectueze la vârsta de 2, 4 și 6 luni, cu un rapel la 12 luni.

La cei nevaccinați anterior cu vârste între 6-11 luni, primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin, administrate la interval de 4-8 săptămâni.nLa copiii în vârstă de peste 12 luni, nevaccinați, și la adulții care prezintă factori de risc (fumători, splenectomizați etc.) se administrează o singură doză de vaccin;

Vaccinare antivariceloasă

Vaccinul varicelos se poate administra începând de la vârsta de 1 an. Primovaccinarea se realizează cu o doză unică de vaccin, la cei între 1-12 ani, și cu 2 doze la interval de cel puțin 6 săptămâni, la cei peste 12 ani;

Vaccinare antihepatitică A

Vaccinul hepatitic A se poate administra începând cu vârsta de 1 an și 9 luni. Primovaccinarea se face cu 2 doze: o doză inițială și a II-a doză la un interval cuprins între 6-12 luni.

Pentru asigurarea imunității pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 10 ani;

Vaccinare antigripală

Se poate efectua începând de la vârsta de 6 luni. Este indicată o administrare anuală de vaccin, înaintea sezonului gripal (pentru România, în perioada octombrie-noiembrie, anual);

Vaccinare antipneumococică

Pneumococul este unul din principalii agenți patogeni infecțioși la vârsta copilăriei, precum și la persoanele vârstnice și/sau care au boli cronice. Pneumococul colonizează tractul respirator superior și poate provoca următoarele tipuri de îmbolnăvire:

  • infecții respiratorii superioare, incluzând otita medie și sinuzita
  • pneumonie și alte infecții ale tractului respirator inferior
  • infecție diseminată invazivă (bacteriemie, septicemie și meningită) care poate duce la deces.

Scopul vaccinării este de a preveni boala pneumococică invazivă cu ajutorul vaccinurilor pneumococi;

Vaccinare antimeningococică

Meningococul este un diplococ Gram negativ asociat, în general, unui portaj nazo-faringian asimptomatic, dar care poate provoca uneori infecții localizate sau invazive.

Boala meningococică cuprinde un grup de boli de gravitate variabilă, de la bacteriemie ocultă la septicemie fulminantă și fatală. Are o distribuție universală, apărând de obicei sub formă de cazuri sporadice, cu creșteri periodice ale incidenței la intervale de 8-12 ani.

Majoritatea infecțiilor sunt produse de cinci serogrupuri (A, B, C, Y, W-135), clasificate după polizaharidul capsular. Serogrupurile A, B și C sunt responsabile de 80-90% din cazurile de boală meningococică.

Serogrupul A produce în mod obișnuit epidemii în așa-numita „centură a meningitei” (Africa Ecuatorială, Orientul Mijlociu și sud-estul Asiei).

Serogrupul B predomină în Europa, America de Nord și Australia, producând cazuri sporadice de boală sau endemii, cu un vârf de incidență a infecției la copiii sub 5 ani.

Boala cu serogrupul C se manifestă frecvent epidemic, predominant în America de Sud, dar în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri și în Europa, Canada și SUA, cu vârfuri de incidență la copiii sub 5 ani și la adolescenții între 15-19 ani.

Serogrupul W135 a fost asociat recent cu izbucnirea unei epidemii printre persoanele aflate în pelerinaj la Mecca, în anul 2000 (99 de cazuri).

 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/lume/s-efectuat-primul-test-al-vaccinului-anti-coronavirus-fost-facut-pe-un-voluntar-din-sua

https://www.click.ro/utile/sanatate/covid-19-vaccinul-britanic-astrazeneca-are-rezultate-bune-si-la-tineri-si-la-

persoane

https://www.click.ro/vedete/romanesti/actrita-ani-cretu-mesaj-dur-pentru-premierul-mihai-tudose

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1