Donald Trump, acuzat de abuz de putere și obstrucționarea bunului mers al Congresului

donald-trump.jpg

donald trump portret
Donald Trump, acuzat în Camera Reprezentanților, majoritar democrată
foto: Getty Images

O nouă etapă în procesul de destituire a președintelui american. Democraţii americani au reţinut, marţi, 10 decembrie, două capete inculpare a lui Donald Trump, şi anume abuzul de putere şi obstrucţionarea bunului mers al Congresului, relatează AFP, citat de News.ro.

Donald Trump este acuzat de Camera Reprezenţilor, în primul rând pentru că s-a folosit de funcţia de preşedinte al republicii pentru a obţine beneficii personale, ignorând sau afectând, astfel, interesul naţional. Prin faptul că a solicitat de la omologul său ucrainean şi a pus presiune pe acesta pentru investigarea unuia dintre contracandidaţii săi, preşedintele Trump este acuzat de abuz de putere.

În ceea ce priveşte al doilea cap de acuzare, Trump e acuzat că s-a declarat pe sine „deasupra răspunderii funcţiei, deasupra poporului american şi deasupra puterii congresului. Punerea sub acuzare a preşedintelui este un instrument menit să protejeze ameninţările la adresa instituţiilor democratic”. Acuzatorii săi din Camera Reprezentanților spun despre Trump că se consideră deasupra legii.

Donald Trump a reacţionat, ca de obicei, pe Twitter, susținând că nu a făcut nimic greşit şi că punerea sa sub acuzare este „o nebunie”.

Ce șanse sunt ca Donald Trump să fie destituit de Senat

În cazul în care cele două capete de acuzare sunt adoptate în sesiune plenară, săptămâna viitoare, Donald Trump urmează să devină al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite inculpat în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.

Însă este puţin probabil ca locatarul Casei Albe să fie destituit ulterior în Senat, întrucât Camera superioară a Congresului, însărcinată să-l judece în vederea unei desituiri, este controlată de republicani, care fac bloc în jurul şefului statului.

Citește și:

Ce-i asta? Cum i-a strâns Donald Trump mâna Reginei Elisabeta

Ce n-a văzut Parisul! Melania, tandră cu Donald Trump în public pentru prima oară

Loading...

Citește și

  • Incredibil! Barron, fiul de numai 13 ani al preşedintelui american Donald Trump (73 de ani) şi al soţiei sale, Melania (49 de ani), are o înălţime impresionantă. El i-a depăşit deja pe părinţii lui, care sunt şi ei foarte înalţi.

  • iohannis trump casa alba

    Cea de-a doua vizită a lui Klaus Iohannis la Casa Albă are loc zilele acestea. Șeful statului a avut deja o întâlnire cu omologul său american, Donald Trump, cu care a avut de discutat mai multe teme stabilite anterior, printre care și problema vizelor pentru românii care vor să ajungă în SUA. Pe lângă lucrurile serioase discutate de cei doi lideri, momentul schimbului de cadouri s-a lăsat cu hohote de râs și cu aplauze.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1