Cadoul reginei Elisabeta pentru angajați: o budincă de 6 lire și o felicitare

Ultima actualizare:

    Regina Elisabeta le va dărui angajaților o budincă și o felicitarefoto: Getty Images
Regina Elisabeta le va dărui angajaților o budincă și o felicitarefoto: Getty Images

Sărbătorile acestea, cuvântul cheie pentru casa regală a Marii Britanii pare să fie ”austeritate”. Regina Elisabeta a pregătit cadourile tradiționale pentru angajați, o budincă și o felicitare, cu singura diferență că anul acesta monarhul a ales o budincă ieftină, de la unul dintre cele mai accesibile lanțuri de supermarketuri.

De Crăciun, cei 1.500 de angajaţi în staff-ul reginei vor primi, potrivit tradiţiei, o budincă şi o felicitare, iar cei mai vechi dintre ei, şi vouchere în valoare de 35 de lire sterline.

Tradiția a fost începută de bunicul Elisabetei a II-a, regele George V. Dacă în anii trecuți regina a oferit budincă de la Harrods sau Fortnum & Mason, băcănia regală, în acest an, conform presei britanice, monarhul va oferi budincă de la Tesco, în valoare de 6 lire sterline, în încercarea de a reduce cheltuielile.

Membrii familiei regale britanice îşi vor petrece sărbătorile la Sandringham, unde vor participa la slujba de Crăciun de la St Mary Magdalene Church, iar în seara de Ajun vor deschide cadourile.

Meghan și prințul Harry, acuzați de risipă

Familia regală britanică a fost acuzată, anul acesta, că a bagat cam adânc mâna în buzunar pentru confortul propriu. Cei vizați au fost, în principal, Meghan Markle și prințul Harry, care au decis să se mute din palatul Kensington, unde locuiau împreună cu Kate Middleton și prințul William, în conacul Frogmore, din Windsor, renovat cu aproape trei milioane de euro, bani publici.

Meghan și Harry au mai fost acuzați că au folosit de prea multe ori zborurile private pentru a se deplasa după ce au devenit părinți.

Citește și:

Ce reguli neobișnuite are familia regală britanică de Crăciun! Cadourile amuzante pe care și le-au făcut

Poza adorabilă de familie pe care au pus-o Ducii de Cambridge pe felicitarea de Crăciun!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net