Brexitul, amânat pentru ianuarie 2020. Decizia Uniunii Europene

Ultima actualizare:

    Uniunea Europeană a amânat Brexitul pentru 31 ianuarie 2020foto: arhiva Adevărul
Uniunea Europeană a amânat Brexitul pentru 31 ianuarie 2020foto: arhiva Adevărul

Uniunea Europeană (UE) a amânat Brexitul la 31 ianuarie 2020, a anunţat luni preşedintele Consiliului Eurpean Donald Tusk, relatează BBC News, citat de News.ro.

Uniunea a aprobat o ”amânare flexibilă” ("flextension") - adică Regatul Unit va putea părăsi blocul european înainte de acest termen, în cazul în care Parlamentul britanic ratifică acordul retragerii încheiat de Bruxelles cu premierul britanic Boris Johnson.

Parlamentul britanic se pregăteşte să se pronunţe prin vot, luni, asupra unei propuneri a premierului conservator cu privire la organizarea unor alegeri anticipate la 12 decembrie.

Partidul Naţionalist Scoţian (SNP) şi Partidul Liberal Democrat (Lib-dem) propun, pe de altă parte, alegeri anticipate la 9 decembrie.

Proiectul acordului ambasadorilor Celor 27, la care BBC scrie că a avut acces, conţine angajamentul ca ”Acordul retragerii” Marii britanii din UE să nu poată fi negociat în viitor.

Regatul Unit urma să se retragă din UE joi, la 31 octombrie, însă Boris Johnson a fost nevoit să ceară această a treia amânare a Brexitului - prevăzut iniţial la 29 martie - în baza unei legi adoptate de parlamentarii britanici în septembrie.

Ce este Brexit

Guvernul britanic dorește să reducă numărul de imigranți, cu circa 100.000 de persoane anual, și să primească zeci de mii de imigranți europeni necalificați, cu permise de muncă valabile un 12 luni.  Toți imigranțiii care vor să lucreze în Marea Britanie va trebui să demonstreze că a câștigat 30.000 de lire sterline (33.300 de euro) în acel an. Cetățenii europeni ar putea circula fără vize în Marea Britanie doar cel mult șase luni. Imigranții îi vor putea aduce și membri ai familiei numai dacă angajatorul acceptă să îl sponsorizeze.

Cum vor fi afectați românii de  Brexit

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, într-un interviu la BBC, că a primit asigurări că Guvernul de la Londra nu va face „prostia” să ia măsuri împotriva românilor după Brexit, el explicând că doar în sănătate lucrează 10.000 de asistente şi medici români, iar dacă aceştia ar fi daţi afară sistemul de sănătate britanic s-ar prăbuşi.

Românii sunt, după polonezi, naţia care trimite cei bani mulţi bani acasă, din Marea Britanie, însă acest lucru ar putea fi afectat de Brexit.

Cele mai mari sume de bani trimise anual de cei care muncesc pe pământ britanic ajung în Polonia (un miliard de euro), România (0,3 miliarde de euro), Ungaria (0,15 miliarde de euro), Cehia (0,14 miliarde de euro) şi Bulgaria (0,07 miliarde de euro). Însă după Brexit, Marea Britanie vrea să introducă un control mai strâns al imigraţiei.

Extinderea perioadei de tranziţie a Brexitului dincolo de 2020 va atenua aceste evoluţii, dar banii trimişi acasă de cetăţenii Europei Centrale care lucrează în Regatul Unit vor scădea probabil, estimează ING.

Citește și:

Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea care împiedică un Brexit fără acord

Boris Johnson vrea să construiască pod între Scoţia și Irlanda de Nord

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net