De la ce a pornit scandalul dintre Traian Băsescu și Gabriela Firea. S-au aruncat vorbe grele

basefirea2.jpg

traian basescu si gabriela firea
Traian Băsescu și Gabriela Firea s-a certat la România TV pe tema bugetului Primăriei Capitalei
foto: arhiva Click!

Fostul președinte Traian Băsescu și actualul primar al Capitalei, Gabriela Firea, s-au contrat duminică seara la România TV. Mărul discordiei a fost bugetul Capitalei, despre care Băsescu, fost primar al Bucureștiului în perioada iunie 2000 și decembrie 2004, susținea că ar fi de un miliard de euro.

Traian Băsescu, invitat la România TV, a comentat recenta declarație a primarului general al Capitalei, cum că primăria Bucureștiului este în faliment nedeclarat. Fostul primar al Capitalei, acum europarlamentar, a acuzat-o pe Firea că a gestionat defectuos bugetul pe care l-a avut la dispoziție. „Doamna Firea, căreia îi place să spună: sunt al doilea om cu număr de voturi pentru republică. Așa este, însă dânsa a câștigat cu 18%. Chiar dacă până acum Firea a reușit să păcălească pe imagine, doamna Firea a gestionat atât de prost resursa Capitalei, pentru că ea însăși ne spune că e în faliment Primăria Capitalei. I s-au luat 400 milioane dintr-un buget care depășește un miliard”, a fost declarația fostului președinte Traian Băsescu.

Traian Băsescu s-a certat cu Gabriela Firea la televizor

Gabriela Firea a cerut dreptul la replică și a intrat în dialog cu Băsescu prin telefon. Discuția a fost presărată cu acuzații de ambele părți, depășind de câteva ori cadrul exprimării elegante.

Iată cum a decurs dialogul dintre cei doi.

Gabriela Firea: Nu e prima oară când dl Băsescu minte. Îmi pare rău, că a fost și primar, și un om politic cu experiență nu ar trebui să mintă. Și acum, și acum doi ani, suma a fost de maxim 600 milioane euro, din care mai mult de jumătate, dumnealui știe, sunt bani care merg către subvențiile pentru transportul în comun și către termie. A veni și să spui că bugetul Primăriei Capitalei e de un miliard de euro... Să mai dea lecții cui mai crede. Poate are și o soluție cum vom plăti - Primăria - datoriile către Costică Constanda, provenite de pe vremea domniei sale. Eu înțeleg următorul lucru: că nu trebuie să venim la televizor să mințim.

Traian Băsescu: Uitați-vă, minciuna fără rușine. Spune că nu are bani, dar a cheltuit 200 de milioane de euro ca să înființeze 22 de companii municipale care au fost declarate ilegal inființate de instanță. A băgat în clientela politică 200 milioane pentru aceste companii. Doamna Firea, mințiți.

Gabriela Firea: Dacă nu aveți informații corecte, nu mai mințiți!

Traian Băsescu: Mințiți fără rușine. Eu știu că proveniți din trustul Intact, unde asta e viața, cu minciunile, dar nu puteți minți la nesfârșit.

Gabriela Firea: I-ați păcălit pe oameni. Dacă vreți ne vedem la judecată? Să demostrați instanței că s-au dat acești bani! După părerea mea, ar trebui să vă fie jenă.

Traian Băsescu: Vreți dvs, care nu mințiți, să arătați bucureștenilor cum ați făcut praf bugetul Primăriei cu cele 22 de firme, pe care ați cheltuit 200 de milioane de euro, cum ați făcut excursii în Grecia pe all inclusive, cum ați cheltuit pe spectacole de dimineața până seara?

Gabriela Firea: Sunteți un mincinos, nu s-au cheltuit acești bani, și cred că veți ieși din politică ca un mincinos.

Traian Băsescu: Sunteți obligată să veniți cu documente care arată cheltuielile pe care le-ați făcut. Vedeți hotărârile judecătorești și pe urmă mă căutați. Dar de ce nu plătiți? Credeți că asta e replică? Mințind? Arătați bucureștenilor pe ce ați cheltuit banii! Ați risipit banii pe afacerile dvs și cele din Ilfov.

Gabriela Firea: Sunteți în afara subiectului. Încă o dată, să vă fie rușine.

Traian Băsescu: Lăsați-o cu rușinea, că dacă v-ar fi cât de cât rușine, ați arăta pe ce ați cheltuit banii Capitalei.

Gabriela Firea: Sunteți primarul „Zero”. Un mincinos, atât ați fost, și se vede că și acum, la bătrânețe, arătați că ați rămas tot un mincinos. Nu ați făcut nimic la Primăria Capitalei, doar ați dat jos niște buticuri. Din cauza dumneavoastră suntem acum în faliment. Sunteți un om de cea mai joasă speță.

Traian Băsescu: Suneți primarul „3 de zero” al Capitalei. Zero primar.

Gabriela Firea: Nu a fost nimeni care să vă dea replica până acum. Un mincinos și așa ați rămas și la bătrânețe...

Traian Băsescu: Poate vă dovedesc că nu-s bătrân. De unde până unde mă scoateți bătrân? Replica se dă cu inteligență, nu cu minciuni.

Gabriela Firea: Primarul general Băsescu „Zero”. Ați lăsat în urma dumneavoastră un oraș în paragină. A trebuit să vină Videanu, Oprescu să facă ceva. Vă dați cu părerea cu aer de savant.

Traian Băsescu: Ar trebui să-mi fiți recunoscătoare și pentru câți câini am fugărit din București. Dvs nici câini nu fugăriți. Nu am nimic cu dvs, am cu minciunile pe care le spuneți. Dezinformați continuu. Vă deranjează savanții?

Gabriela Firea: Poate sunteți un savant de bodegă, nu de bibliotecă. Din păcate, ieșiți din politică foarte urât.

Traian Băsescu: Dar cine v-a spus că ies?

Gabriela Firea: Nu v-a dat nimeni replica până acum pentru că tuturor le este frică de gura dumneavoastră spurcată. Nu mi-e frică de gura dvs spurcată.

Traian Băsescu: Doamnă, vă rog să rămâneți o doamnă. Dvs puteți convinge bucureștenii într-un singur mod, arătați cum ați cheltuit banii. Ce s-a văzut, doamnă? S-a văzut că am stat fără apă caldă toată iarna.

Gabriela Firea: Păi Radetul dumneavoastră l-ați nenorocit. Dvs erați atunci primarul Capitalei.

 

Citește și:

Gabriela Firea, săgeţi către Dragnea: "Am fost transformată în sac de box. Nu-mi doresc să candidez"

Primăria Capitalei trebuie să îi plătească omului de afaceri Costel Costanda despăgubiri de 115 milioane de euro

Loading...

Citește și